Peste o sută de persoane au avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor în ultimele 24 de ore. 52 dintre ele au ajuns la spital

Peste o sută de persoane au avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor în ultimele 24 de ore. 52 dintre ele au ajuns la spital
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste o sută de persoane au avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore, 52 dintre acestea fiind predate echipelor medicale de pe Ambulanţă sau SMURD.

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 103 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, a transmis, duminică, Salvamont România.

Cele mai multe apeluri, respectiv 11, au fost pentru Salvamont Caraş-Severin, formaţia Muntele Mic. 9 intervenţii au avut salvamontiştii din Maramureş şi câte opt cei din Harghita şi Lupeni.

ADVERTISING

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 103 persoane, dintre acestea 52 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 23 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană”, a mai transmis Salvamont România.

Un bărbat a căzut 20 de metri în gol

Unul dintre cele mai grave cazuri a fost în Caraş-Severin, unde salvamontiștii au intervenit, sâmbătă seară, într-o zonă extrem de dificilă, de unde se auzeau strigăte de ajutor.

ADVERTISING

Salvatorii nu ştiau nici numărul persoanelor implicate, nici starea acestora. Ei au găsit un bărbat căzut 20 de metri în gol, cu traumatisme grave. La finalul unei operaţiuni dificile, acesta a fost predat ambulanţei.

”Salvamontiştii au ajuns în zonă şi au reuşit să identifice locaţia din care se auzeau strigătele. Aici au găsit un bărbat căzut cca 20 m care prezenta multiple traumatisme, inclusiv la coloana vertebrală, căruia i-au dat primul ajutor medical”, a transmis Salvamont România.

Bărbatul a fost coborât din zona de perete şi transportat până la locul de unde a putut fi predat ambulanţei pentru transport la spital.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇