Doi bucureșteni cu un bebeluș de 8 luni au fost recuperați de salvamontiști dintr-o zonă viscolită a Ceahlăului

Doi bucureșteni cu un bebeluș de 8 luni au fost recuperați de salvamontiști dintr-o zonă viscolită a Ceahlăului
Foto: Facebook/ Arhivă Salvamont România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cuplu din Bucureşti, care aveau cu ei un bebeluş de 8 luni, au fost recuperaţi, sâmbătă, de salvamontiştii nemţeni dintr-o zonă viscolită a masivului Ceahlău.

Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat că tinerii au urcat pe traseul „Lutu Roşu”, iar în zona „Detunatele” au fost expuşi viscolului.

„Cei doi turişti au ajuns într-o zonă expusă la viscol unde temperatura resimţită era de minus 10 grade Celsius. Au găsit pe unul dintre indicatoare numărul Dispeceratului Naţional Salvamont şi au solicitat ajutor. Un salvamontist din echipa care a ajuns la ei a luat bebeluşul şi i-a aplicat patch-uri termice.

ADVERTISING

Cei trei au fost transportaţi în siguranţă la Cabana Dochia. Nici măcar nu aveau cazare şi am vorbit noi cu proprietarul cabanei pentru a le oferi cazare", a declarat, pentru AGERPRES, Raul Papalicef.

Cei doi soţi, în vârstă de 25 ani, şi copilul lor vor înnopta la Cabana Dochia, iar duminică, în funcţie de condiţiile meteorologice, salvamontiştii vor hotărî dacă pot coborî la Izvorul Muntelui.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇