Un bărbat a fost atacat de o viperă pe creasta Pietrei Craiului, chiar dacă stratul de zăpadă este unul consistent deja.
Salvamontiștii de la Zărnești au prezentat cazul pentru a-i avertiza pe iubitorii de munte să fie atenți.
Victima a fost coborâtă de pe munte de un multiplu campion național la ciclism care s-a întâmplat să fie în zonă și în scurt timp a fost preluată de SMURD și dusă la spital.
”Probabil că pentru mulți dintre noi este greu de crezut, dar acest caz atipic din creasta Pietrei Craiului ne arată că nimic nu este imposibil. O persoană de sex masculin a fost atacată de o vipera… chiar dacă ne aflăm în luna decembrie și stratul existent de zăpadă a făcut ca toată creasta să fie albă…
Persoana în cauză a sunat la 112, după ce a fost atacată de o viperă, în creastă, foarte aproape de Vf. Ascuțit. Pentru acțiunea de salvare au fost esențiale colaborarea salvatorilor montani din Zărnești cu operatorii 112, indicațiile personalului specializat din cadrul dispeceratului medical de urgență, faptul că a existat un om potrivit la locul potrivit, prin Vlad Dobre, aflat întâmplător la antrenament înspre Vf. Ascuțit și sprijinul din partea Serviciul Public Județean Salvamont Brașov.
Vlad a coborât în timp record victima din Vf. Ascuțit până la preluarea acesteia de către Serviciul Salvamont Zărnești, fiind asistat prin telefon de către medicul de urgență specializat din cadrul dispeceratului. În mai puțin de 2 ore de la apel, persoana a fost preluată de SMURD, dusă la Spitalul Orășenesc Zărnești și în final, la Spitalul Județean Brașov, starea sa de sănătate fiind stabilă”, potrivit Salvamont Zărnești.
NewsBV.ro relatează că bărbatul nu a fost mușcat, ci doar împroșcat cu venit pe față, astfel substanța toxică absorbindu-se mai lent în organism. S-a speriat însă și a alunecat, rănindu-se în căzătură în zona toracelui.
Sursa citată mai spune că ciclistul menționat de Salvamont l-a spălat pe față pe bărbatul împroșcat cu venin, însă apoi astfel veninul l-a afectat și pe el, chiar dacă mult mai ușor.