Peste 40 de străini au fost scoși din țară sub escortă, cu interdicţie de a reveni timp de cinci ani

Peste 40 de străini au fost scoși din țară sub escortă, cu interdicţie de a reveni timp de cinci ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţiştii de la imigrări au scos din ţară sub escortă, vineri, 41 de cetăţeni străini care se aflau în custodia autorităţilor române, persoanele respective primind şi interdicţia de a mai intra în România timp de cinci ani.

În componenţa grupului se aflau 37 de adulţi, două femei şi 35 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, precum şi patru minori însoţiţi de unul dintre părinţi, conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Dintre cei 41 de migranţi, 39 au fost depistaţi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în România din Serbia, în luna iulie, iar ceilalţi doi în luna februarie.

Migranţii s-au aflat în această perioadă în Centrul de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică (CCSCP) Arad, „iar pe durata menţinerii măsurii custodiei publice, poliţiştii de imigrări au desfăşurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă”, conform procedurii prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Serbia.

Poliţiştii de imigrări din cadrul CCSCP i-au escortat pe străini până la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferaţi autorităţilor din Serbia.

ADVERTISING

Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de cinci ani.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇