Peste 20 de ani de închisoare pentru părinții care și-au opărit intenționat fetița de doi ani și au lăsat-o să moară

Peste 20 de ani de închisoare pentru părinții care și-au opărit intenționat fetița de doi ani și au lăsat-o să moară
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tribunalul Prahova a finalizat dosarul în care doi soţi din Călăraşi şi mama unuia dintre ei au fost trimişi în judecată pentru că părinţii şi-au opărit cu intenţie una dintre fiice, în vârstă de doi ani şi zece luni, pe care au lăsat-o să agonizeze până la moarte, pe motiv că fetiţa plângea.

Tatăl a fost condamnat la 22 de ani închisoare, mama a primit o pedeapsă de 20 de ani, fiind găsiţi vinovaţi pentru moartea copilei.

Bunica paternă, care a asistat la moartea fetiţei fără a interveni, a primit o condamnare de opt luni de închisoare cu executare, pentru lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

ADVERTISING

Decizia poate fi contestată.

Faptele s-au petrecut într-o casă din judeţul Prahova, iar proprietarul acesteia a sunat la 112, când a văzut starea în care se află fetiţa, însă aceasta nu a mai putut fi salvată.

Părinţii găsiţi vinovaţi se află în închisoare din 31 martie 2023, dată la care procurorii, care anchetau iniţial un deces accidental, au decis să îi pună sub acuzare, după ce au adunat probe că micuţa a fost, de fapt, omorâtă cu intenţie.

Nici mama, nici tatăl nu mai au dreptul de a-şi exercita drepturile părinteşti asupra celorlalte două fiice pe care cuplul le are şi care se află în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi.

ADVERTISING

Instituţia a decis ca acele două fetiţe să se constituie părţi civile în dosar, iar părinţii sunt obligaţi, prin decizia instanţei, să plătească fiecăreia 100.000 de lei cu titlu de daune morale.

De asemenea, instanţa a decis prelevarea de probe genetice de la cei doi părinţi şi introducerea acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇