Peste 2.000 de monede antice, fibule romane, vârfuri de lance, inele și pandantive au fost valorificate în mod ilegal de persoane din cinci județe și din București.
Poliţiştii de investigaţii criminale au făcut, vineri, 23 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Alba, Constanţa, Hunedoara, Ilfov şi Vâlcea, la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni cu artefacte arheologice antice şi medievale.
Conform unui comunicat transmis sâmbătă de IGPR, din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi desfăşurat o activitate amplă, în ceea ce priveşte colectarea, deţinerea şi valorificarea de artefacte antice, din perioada romană şi medievală, în special monede şi bunuri arheologice.
Suspecţii ar fi înlesnit valorificarea acestora, urmărind, prin disimularea originii şi naturii ilicite a pieselor arheologice, crearea unei stări de aparentă legalitate şi inserarea bunurilor în fluxul afacerilor legitime cu antichităţi.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi confiscate peste 2.000 de monede antice, din perioada romană (denari romani), bizantine, din perioada greacă, tetradrahme celtice şi monede medievale din aur, argint şi bronz, precum şi 33 de bunuri arheologice (fibule romane, vârfuri de lance, inele din perioada romană şi pandantive), susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional.
Totodată, au fost identificate şi alte bunuri şi documente folosite în realizarea activităţii infracţionale de sustragere şi traficare a artefactelor (documentaţie de specialitate, suporturi de stocare a datelor, acte bancare de transfer de bani, lingouri de aur şi platină).
Cercetările se fac în cadrul unui dosar penal pentru furt calificat şi tăinuire.
Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale - IGPR, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, poliţiştilor din cadrul IPJ Constanţa (Serviciul Criminalistic, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul pentri Acţiuni Speciale, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Poliţia municipiului Constanţa) şi cei ai inspectoratelor de poliţie judeţene Alba, Ilfov, Hunedoara şi Vâlcea.