Percheziții în București: Suspecții ar fi furat ţigări de 1,3 milioane lei

Poliţiştii au efectuat, marţi, şapte percheziţii, în Capitală şi în judeţul Galaţi, la persoane bănuite că ar fi furat dintr-un depozit ţigări în valoare de aproximativ 1,3 milioane de lei.

Acțiunea a fost coordonată de poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale şi Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Ei au pus în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi unul în judeţul Galaţi. Polițiștii au condus la audieri patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse 29 şi 42 de ani, bănuite de furt calificat, complicitate la furt calificat şi punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul cu numere false.

ADVERTISING

"Poliţiştii Capitalei au declanşat cercetările după ce au fost sesizaţi că la data de 23 mai, dintr-un depozit din Sectorul 2, persoane necunoscute au sustras 140 de baxuri de ţigarete.

Din cercetări a reieşit faptul că ţigaretele ar fi fost sustrase şi ulterior ar fi fost transportate cu autovehicul cu numere false. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea recuperării prejudiciului de aproximativ 266.000 de euro, patru autoturisme de la persoanele bănuite, iar activităţile de recuperare a prejudiciului continuă", se precizează în comunicat.

ADVERTISING

DGPMB informează că cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi complicitate la furt calificat şi punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul cu numere false. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇