Patru români au furat bicicletele lotului național de ciclism al Italiei

Patru români au furat bicicletele lotului național de ciclism al Italiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Patru români sunt acuzați că au furat 22 de biciclete ale lotului național de ciclism al Italiei. Prejudiciul ajunge la 600.000 de euro.

Potrivit DIICOT, procurorii din Vrancea au dispus vineri reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a 4 inculpați, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri mare risc, introducere în ţară de droguri, deţinerea de droguri şi furt calificat.

Aceștia sunt acuzați că în prima parte a anului 2021 au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop introducerea în România de cocaină, pe care ulterior o vindeau persoanelor interesate de pe raza judeţelor Vrancea și Bacău.

ADVERTISING

De asemenea, în aceeași perioadă, s-a conturat o linie infracțională distinctă ce urmărea vânzarea în țară a unor bunuri sustrase din diverse state europene.

Astfel, în 23 octombrie 2021, inculpaţii au furat 22 de biciclete aparţinând lotului naţional al Italiei de ciclism, ce participa la o competiție în Franța, cu o valoare a prejudiciului de aproximativ 600.000 euro.

Procurorii și polițiștii au făcut vineri 14 percheziții domiciliare în judeţul Vrancea în urma cărora au fost identificate și ridicate 21 de biciclete dintre cele 22 furate din Franța, 8 ecrane interactive, un DVR, mai multe grame de haşiş şi suma de 13.850 lei şi 2.800 euro.

ADVERTISING

A fost identificat şi producătorul celor 22 de biciclete, o firmă din Italia, care şi-a identificat bunurile furate.

Cei 4 inculpați vor fi prezentați vineri Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇