Doi senatorii americani au introdus miercuri un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver.
Inițiativa legislativă vine în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori, Richard Durbin și Jeanne Shaheen, au efectuat-o luna trecută în România.
“Proiectul de lege privind susținerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primește din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA și al României, de a face pași concreți în această direcție.
Nu în ultimul rând, inițiativa senatorilor americani arată susținerea și încrederea de care se bucură România ca partener și aliat strategic în regiunea Mării Negre”, a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, potrivit unui comunicat transmis SpotMedia.ro.
Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program.
Proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american (Departamentul Securității Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant, se mai arată în comunicat.
În același timp, Guvernul României este încurajat să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program, așa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării şi cetăţeniei.
La momentul introducerii proiectului de lege pe agenda Senatului, cei doi senatori americani s-au referit la rolul important şi activ pe care România îl are în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, subliniind relaţia apropiată de aliat puternic al Statelor Unite. Ei au apreciat de asemenea sprijinul generos acordat refugiaţilor ucraineni în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei.
România nu îndeplineşte condiţiile tehnice
Secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, a spus în octombrie că Statele Unite iau în considerare includerea a patru ţări în programul Visa Waiver ce permite cetăţenilor să meargă în America fără viză pentru 90 de zile: Israel, Cipru, Bulgaria şi România.
Pentru a participa la program, o ţară trebuie să îndeplinească cerinţele legate de combaterea terorismului, aplicarea legii imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor.
România nu îndeplineşte, deocamdată, criteriile pentru a scăpa de viza pentru Statele Unite ale Americii.
Rata de refuz în cazul vizelor pentru SUA solicitate de cetăţeni români în scop turistic sau de afaceri este de 17.03% în anul 2021, în creştere faţă de 2020, când a fost 10,14%, iar condiţia pentru includerea României în programul Visa Waiver este o scădere sub 3% a acestui indicator, potrivit unui document publicat, în iulie 2022, de Departamentul de Stat al SUA.