Parchetul General preia ancheta în dosarul sinuciderii fiului procurorului Teodor Niță

Parchetul General preia ancheta în dosarul sinuciderii fiului procurorului Teodor Niță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Secţia de Urmărire Penală de la Parchetul General a preluat ancheta în dosarul în care se efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care fiul procurorului Teodor Niţă s-a împuşcat în cap.

În acest caz, sunt efectuate cercetări in rem (referitor la faptă) pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi ucidere din culpă, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Executorul judecătoresc Adrian Petrică Niţă, în vârstă de 31 de ani, s-a împuşcat duminică în cap.

El este fiul procurorului Teodor Niţă, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, devenit cunoscut pentru investigaţiile derulate cu privire la importul ilegal de deşeuri în România prin Portul Constanţa.

Potrivit presei locale, Adrian Petrică Niţă s-a deplasat, duminică, la locuinţa tatălui său, de unde a luat un pistol care îi aparţinea procurorului, după care s-a dus la apartamentul în care locuia cu chirie şi s-a împuşcat în cap. Înainte de a se sinucide, el ar fi trimis un mesaj tatălui său, în care şi-a explicat gestul.

ADVERTISING

Procurorul Niţă a plecat de urgenţă spre locuinţa fiului, unde l-a găsit împuşcat în zona capului, dar încă avea semne vitale. A sunat la 112 şi două echipaje SMURD s-au deplasat la faţa locului şi au început manevrele de resuscitare. Tânărul a fost transportat apoi la spital, însă a decedat după câteva ore.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri