Papa: Se poate râde de Dumnezeu. Cu o condiție

Papa: Se poate râde de Dumnezeu. Cu o condiție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

„Se poate râde de Dumnezeu”, a afirmat papa Francisc vineri dimineaţa, când a primit în audienţă comună circa o sută de actori de comedie din circa 15 ţări, un intermezzo lejer înainte de participarea suveranului pontif la Summitul G7.

În faţa publicului format din actori de comedie, suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani, şi-a dus degetul mare la ureche şi şi-a agitat degetele, gest care a provocat râsete şi aplauze: „În loc de discurs, fac asta”, a spus papa râzând.

Printre numeroşii actori italieni, la întâlnire au fost prezenţi şi actorii americani Whoopi Goldberg („Sister Act”), Julia Louis-Dreyfus („Seinfeld”), Chris Rock şi Jimmy Fallon, precum şi francezul Manu Payet.

Au mai fost de asemenea prezenţi actori din Irlanda, Columbia, Germania, dar şi din Timorul de Est, stat pe care papa îl va vizita în septembrie.

ADVERTISING

Se poate râde de Dumnezeu?

„Se poate râde de Dumnezeu?” i-a întrebat suveranul pontif pe artişti. Papa Francisc a răspuns chiar el la întrebare: „Bineînţeles, aşa cum ne jucăm şi glumim cu persoanele pe care le iubim.”

Papa a revenit imediat cu o completare: „Putem face asta, dar fără să ofensăm sentimentele religioase ale credincioşilor”.

Suveranul pontif a subliniat de asemenea rolul social pozitiv al actorilor de comedie: „Aveţi puterea de a răspândi seninătate şi zâmbete''.

„Talentul vostru este un dar preţios întrucât, odată cu râsul, transmite pace în inima oamenilor, ajutându-ne astfel să depăşim dificultăţile şi să suportăm stresul cotidian”, a mai spus suveranul pontif.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇