Papa Francisc le-a transmis preoților să țină predici scurte, altfel oamenii vor adormi

Papa Francisc le-a transmis preoților să țină predici scurte, altfel oamenii vor adormi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc.

Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti, „trebuie să fie scurtă: o imagine, un gând, un sentiment”, a spus papa Francisc în timpul audienţei sale săptămânale, informează Reuters.

Ea nu ar trebui să dureze mai mult de opt minute, "pentru că, după acest interval de timp, se pierde atenţia şi oamenii adorm, iar ei au dreptate", a spus suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani.

ADVERTISING

"Uneori, preoţii vorbesc mult şi nu mai înţelegi despre ce vorbesc", a adăugat el.

O omilie într-o slujbă romano-catolică este ţinută de obicei după o lectură din Biblie şi este folosită pentru a întări învăţăturile religioase.

Papa Francisc a vorbit în trecut despre necesitatea ca preoţii să nu divagheze în omiliile lor, însă propria sa utilizare a limbajului a ajuns de curând în centrul atenţiei publice.

Suveranul pontif a stârnit controverse întrucât a folosit, potrivit unor relatări apărute în presă, un termen profund dispreţuitor pentru a descrie comunitatea LGBT.

ADVERTISING

Papa Francisc a prezentat scuze publice luna trecută după ce presa italiană a afirmat că a folosit cuvântul "frociaggine", un termen vulgar italian, care poate fi tradus prin "pederastie", pe 20 mai, în timpul unei întruniri cu episcopi italieni, care s-a desfăşurat într-un cadru privat.

Cu toate acestea, potrivit agenţiei italiene de presă ANSA, papa Francisc a repetat acest termen, marţi, în timpul unei întâlniri cu preoţi din Roma.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇