Papa Francisc a prezentat noua Constituție a Vaticanului. Aduce premiere, dar și reguli mai stricte

Papa Francisc a prezentat noua Constituție a Vaticanului. Aduce premiere, dar și reguli mai stricte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Papa Francisc a prezentat noua Constituţie a oraşului Vatican, care are menirea de a adapta legislaţia acestui stat „pentru a răspunde la nevoile din timpurile noastre” şi de a înlocui actuala lege fundamentală locală, emisă în 2000 de papa Ioan Paul al II-lea.

Sfântul Scaun a făcut sâmbătă anunţul despre noua Constituţie a Vaticanului.

Printre cele mai importante schimbări care au fost aduse se află modificarea Comisiei Pontificale, care exercită puterea legislativă în oraşul Vatican. Graţie acestei modificări, pentru prima dată, femei şi bărbaţi din afara clerului vor putea să facă parte din comisie, un organism care a fost alcătuit până acum de-a lungul istoriei doar din cardinali.

ADVERTISING

De asemenea, noua Constituţie creează reguli mai stricte şi mai detaliate despre aprobarea bugetului Vaticanului. Comisia Pontificală va alcătui un plan financiar pe trei ani, care va fi trimis „direct spre aprobare Suveranului Pontif".

Bugetul trebuie să se bazeze pe „principiile clarităţii, transparenţei şi corectitudinii".

Noua Constituţie confirmă „specificitatea unică şi autonomia sistemului juridic al Vaticanului", care diferă de cel al Curiei Romane, a raportat portalul oficial de ştiri Vatican News.

ADVERTISING

Noua Lege Fundamentală „preia şi completează" actualizările aduse la reglementările şi acordurile instituţionale care au fost deja emise. Ea urmează să intre în vigoare pe 7 iulie.

Micul oraş Vatican este un stat independent condus de papă şi care se află în interiorul Romei, capitala Italiei. Statutul său actual este guvernat prin Tratatul de la Lateran, semnat în 1929 de Italia şi Biserica Romano-Catolică.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇