Papa Francisc la 10 ani de pontificat: Cine a câștigat în lupta dintre conservatori și progresiști?

Papa Francisc la 10 ani de pontificat: Cine a câștigat în lupta dintre conservatori și progresiști?
Foto: Twitter Papa Francisc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La 13 martie se împlinesc 10 ani de când Papa Francisc a fost ales suveran pontif, supravieţuind în acest deceniu opoziţiei conservatoare. Acum, conservatorii se află la o răscruce de drumuri, căutând o nouă direcţie după moartea a două dintre figurile lor de referinţă.

Potrivit Reuters, diviziunea conservatori versus progresişti a fost o temă recurentă a ultimilor 10 ani, de când Papa Francisc a apărut pentru prima dată la balconul Bazilicii Sfântul Petru, în 2013, purtând o simplă reverendă albă şi evitând acoperământul roşu şi auriu folosit timp de secole de predecesorii săi.

Cardinalii şi arhiepiscopii conservatori l-au acuzat pe Papa Francisc că a semănat confuzie prin slăbirea regulilor în probleme precum homosexualitatea şi căsătoria după divorţ şi i-au reproşat că se concentrează excesiv pe probleme sociale precum schimbările climatice şi inegalitatea economică.

ADVERTISING

Conservatorii își caută un lider

Dar evenimentele au lăsat mişcarea conservatoare dezorientată şi, spun unii experţi, fără cârmă. Fostul Papă Benedict, care a demisionat în 2013 şi a devenit un purtător de stindard pentru conservatorii care tânjeau după revenirea la o Biserică mai tradiţionalistă, a murit la 31 decembrie, la vârsta de 95 de ani.

"Lumii conservatoare îi lipseşte o viziune unificatoare, lucru pe care Benedict l-a oferit", spune Sandro Magister, autor, jurnalist şi blogger conservator, care l-a criticat pe Papa Francisc. "El (Benedict) nu are un moştenitor real, nu are pe nimeni capabil să îi ducă mai departe moştenirea într-un mod substanţial", constată Magister.

Un prelat de la Vatican a declarat, sub rezerva anonimatului, că mulţi conservatori se uitau către Benedict căutând "un sentiment de siguranţă", chiar dacă, în opinia oficialului, fostul papă nu a căutat acest rol.

ADVERTISING

Conservatorii au deplâns, de asemenea, moartea subită în ianuarie a cardinalului australian George Pell, în vârstă de 81 de ani, despre care mulţi au crezut că îi va succeda lui Benedict ca principal purtător al stindardului conservator. Apartamentul lui Pell - situat în clădirea în care a locuit Benedict până când a devenit papă în 2005 - era un loc obligatoriu de mers pentru vizitatorii conservatori ai Bisericii.

"În ultimii ani ai vieţii sale, Pell lucra pentru a construi o reţea unificatoare, întâlnindu-se cu conservatorii, dar şi cu moderaţii. El dorea ca aceştia să reflecteze asupra problemelor centrale ale Bisericii în perspectiva alegerii succesorului lui Francisc", dezvăluie Magister.

Pell scrisese un memoriu în 2022 în care califica papalitatea lui Francisc drept o "catastrofă".

"El a creat o reţea şi a socializat cu o mulţime de oameni, iar acest lucru l-a transformat într-o forţă formidabilă. Faptul că această reţea se prăbuşeşte imediat, într-o zi, probabil că i-a deconcertat pe oameni", spune înaltul prelat de la Vatican.

ADVERTISING

Opoziţia conservatoare faţă de Francisc a devenit mai fracturată și din cauza unei înfloriri a extremismului în mediile sociale catolice, care i-a speriat pe unii protagonişti altădată vocali.

Progresiștii au șanse să câștige teren

Dacă majoritatea progresiştilor din cadrul Bisericii l-au aclamat pe Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, unii l-au acuzat că este prea timid.

În 2019, el a susţinut posibilitatea ca unii preoţii să se căsătorească, deşi limitată la zonele îndepărtate din Amazon, cu un deficit de preoţi, pentru ca apoi să dea înapoi.

Ambele părţi par să fie de acord asupra unui lucru - că la începutul papalităţii sale, Francisc a subestimat persistenţa crizei abuzurilor sexuale din Biserică şi a fost prea încrezător în episcopii, în special din America Latină, care au încercat să o minimalizeze. Criticii spun că ar fi trebuit să acţioneze mai repede pentru a pune în aplicare măsuri de protecţie şi sancţiuni mai stricte.

Totuși, progresiștii au șanse să câștige teren, pe măsură ce Papa Francisc merge mai departe cu viziunea sa despre o Biserică mai incluzivă şi mai orientată spre viitor.

El a numit deja 64% dintre cardinalii cu vârsta sub 80 de ani care ar fi eligibili pentru a alege un succesor după moartea sau demisia sa. Legea Bisericii stabileşte o limită de 120 de cardinali electori. Dacă sănătatea Papei Francisc rezistă, chiar şi pentru încă câţiva ani, el mai poate numi cardinali electori, crescând şansele ca succesorul său să fie cineva care să-i continue viziunea.

Cifrele celor 10 ani de pontificat

Fostul cardinal argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales la 13 martie 2013, fiind cel de-al 266-lea papă şi primul din America Latină.

Iată câteva statistici despre papalitatea sa, prezentate de agenţia Reuters:

Cardinali

  • Papa Francisc a numit 111 cardinali, "prinţi ai Bisericii" cu pălărie roşie, care sunt cei mai apropiaţi colaboratori ai săi la Vatican şi care conduc diecezele din întreaga lume.
  • În prezent, 123 de cardinali au vârsta sub 80 de ani şi, prin urmare, sunt eligibili, în conformitate cu legea Bisericii, pentru a intra în conclavul care alege un papă după ce Francisc va muri sau se va retrage. Cunoscuţi sub numele de cardinali electori, Francisc a numit 81 dintre ei. Ceilalţi electori au fost numiţi de predecesorii săi.

Călătorii în străinătate

  • Papa Francisc a vizitat 60 de state, inclusiv România, parcurgând aproape 410.000 de km.
  • El a vizitat, în ordine cronologică: Brazilia, Iordania, Teritoriile Palestiniene, Israel, Coreea de Sud, Albania, Franţa, Turcia, Sri Lanka, Filipine, Bosnia-Herţegovina, Ecuador, Bolivia, Paraguay, Cuba, Statele Unite, Kenya, Uganda, Republica Centrafricană, Mexic, Grecia, Armenia, Polonia, Georgia, Azerbaidjan, Suedia, Egipt, Portugalia, Columbia, Myanmar, Bangladesh, Bangladesh, Chile, Peru, Elveţia, Irlanda, Lituania, Letonia, Estonia, Panama, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Bulgaria, Macedonia de Nord, România, Mozambic, Madagascar, Mauritius, Thailanda, Japonia, Irak, Ungaria, Slovacia, Cipru, Grecia, Malta, Canada, Kazahstan, Bahrain, Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud.
  • A părăsit Vaticanul de aproape 150 de ori pentru vizite şi evenimente în interiorul Romei, dioceza sa.

Sfinţi noi

  • Papa Francisc a făcut aproape 900 de noi sfinţi, printre care predecesorii săi Ioan al XXIII-lea, Ioan Paul al II-lea şi Paul al IV-lea, precum şi Maica Tereza de Calcutta şi arhiepiscopul salvadorian Oscar Romero, care a fost ucis în 1980.

Enciclice

  • O enciclică este cea mai importantă formă de document papal. Francisc a scris trei, începând în 2013 cu "Lumen Fidei" (Lumina credinţei) despre importanţa credinţei creştine, scrisă parţial de Papa Benedict.
  • În 2015, a publicat "Laudato Si" (Lăudat să fie), care a cerut măsuri urgente privind schimbările climatice, în timp ce "Fratelli Tutti" (Fraţii toţi) din 2020 a abordat problema solidarităţii între oameni în lumea post-pandemică.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇