ONU avertizează că porturile ucrainene trebuie redeschise, altfel se riscă foamete în lume

ONU avertizează că porturile ucrainene trebuie redeschise, altfel se riscă foamete în lume

Programul Alimentar Mondial al ONU susţine că oamenii din întreaga lume vor muri de foame dacă porturile ucrainene de la Marea Neagră nu vor fi redeschise în curând.

„Trebuie să deschidem aceste porturi pentru ca alimentele să poată intra şi ieşi din Ucraina. Lumea o cere, deoarece sute de milioane de oameni din întreaga lume depind de aceste provizii”, a spus directorul executiv al PAM, David Beasley.

"În acest moment, silozurile de cereale ale Ucrainei sunt pline", a spus el, conform BBC.

PAM este îngrijorat de faptul că, dacă silozurile nu vor fi golite în curând, nu va mai fi loc unde să depoziteze recolta din această vară, provocând risipă masivă şi crescând şi mai mult preţurile la alimente la nivel mondial.

ADVERTISING

Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură estimează că 25 de milioane de tone de cereale sunt în prezent blocate în Ucraina, în timp ce porturile sale la Marea Neagră sunt închise.

Din februarie, ţara, unul dintre cei mai mari producători de porumb şi grâu din lume, s-a limitat la exportul de cereale cu trenul.

Ziua 72 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇