Clienţii cafenelelor olandeze nu trebuie să prezinte un certificat de vaccinare atunci când savurează o băutură sau iau masa pe terasă, dar în curând vor fi nevoiţi să facă dovada unui astfel de document pentru a putea avea acces la toaletă.
Autorităţile olandeze au relaxat săptămâna trecută restricţiile impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19. Printre acestea se numără şi încetarea respectării regulii de distanţare fizică, potrivit AFP.
A fost însă anunţată introducerea unui certificat de vaccinare în cazul barurilor, restaurantelor şi festivalurilor. Certificatul nu va fi obligatoriu pentru cei care doresc să savureze o masă sau o băutură afară, excepţie votată de Parlament, dar va fi totuşi necesar pentru a putea utiliza toaleta acestor localuri.
"Dacă doriţi să folosiţi toaleta, va trebui să arătaţi codul QR", a declarat ministrul Sănătăţii, Hugo de Jonge, la postul de radio public NOS.
Cu toate acestea, săptămâna trecută, premierul Mark Rutte a precizat că nu este înţelept să se facă o excepţie pentru clienţii care stau afară, întrucât oamenii vor intra, inevitabil, pentru a plăti consumaţia sau pentru a merge la toaletă.
"De asemenea, ar putea începe să plouă şi toată lumea va dori să intre", a mai opinat premierul Rutte.
"Guvernul a dorit ca certificatul sanitar să fie prezent peste tot în industria hotelieră", a declarat pentru AFP Rinske Wieman, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Scopul său nu este acela de a "deranja oamenii". Este introdus pentru că "aceştia îşi doresc mai multă libertate. Din păcate, aceste libertăţi nu sunt fără limite", a adăugat ea.