O tânără de 23 de ani a fost ucisă cu cuțitul și drujba, chiar în magazinul din București unde lucra

O tânără de 23 de ani a fost ucisă cu cuțitul și drujba, chiar în magazinul din București unde lucra
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O tânără însărcinată, în vârstă de 23 de ani, a fost tăiată cu cuţitul şi drujba, chiar în magazinul în care lucra, care se află în Sectorul 3 al Capitalei.

Agresorul, un bărbat de 72 de ani, este tatăl patroanei sale şi s-a dus imediat după crimă să se predea la Secția 12 de Poliție, spunând că bănuia femeia că fură din gestiune.

Totul s-a petrecut joi, dimineaţă, în jurul orei 9.

Bărbatul a folosit un cuţit, dar şi o drujbă. Incidentul a durat mai puţin de zece minute, însă victima a suferit multiple plăgi pe tot corpul.

ADVERTISING

Bărbatul a fost reţinut. Fiind acuzat de omor, va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă şi riscă 25 de ani de închisoare.

”În data de 07.12.2023, în intervalul orar 09.29 – 09.38, aflându-se în interiorul unui magazin alimentar din mun. Bucureşti, Sector 3, inculpatul, un bărbat de 72 de ani, i-a aplicat victimei, angajată a magazinului, în vârstă de 23 de ani, mai multe lovituri de cuţit, provocându-i multiple plăgi înjunghiate în diferite zone ale corpului, iar prin folosirea unei drujbe i-a provocat mai multe plăgi tăiate în regiunea cervicală, acte de violenţă care au provocat decesul victimei”, relatează, vineri, procurorii.

ADVERTISING