O femeie a murit electrocutată pe un tren şi un tânăr a fost rănit, într-o gară din Suceava

O femeie a murit electrocutată pe un tren şi un tânăr a fost rănit, într-o gară din Suceava

Două persoane au fost electrocutate, una fiind găsită carbonizată, iar alta rănită grav, miercuri, în Gara Burdujeni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, a precizat că evenimentul a fost anunţat prin 112, la ora 3:38.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari suceveni, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul cărora au ajuns două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Echipajele salvatorilor au găsit, între linii, în dreptul peronului gării, un tânăr de 20 de ani, rănit, dar conştient şi cooperant, cu arsuri la nivelul feţei, pe o mână şi pe un picior, precum şi urme de intrare şi ieşire a unui arc electric.

ADVERTISING

Totodată, deasupra unui vagon de marfă, staţionat pe linia 15, se afla o altă victimă, de sex feminin, aceasta fiind carbonizată.

Tânărul rănit a fost preluat de un echipaj SAJ, cu medic, şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇