Numărul de posturi din DIICOT a fost suplimentat cu 50, din care 25 sunt procurori antidrog

Numărul de posturi din DIICOT a fost suplimentat cu 50, din care 25 sunt procurori antidrog
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a adoptat o hotărâre iniţiată de Ministerul Justiţiei, care prevede 50 de posturi noi pentru DIICOT, mai exact 25 de procurori, 20 de grefieri şi cinci posturi personal economic şi administrativ.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a precizat că din aceste 25 de posturi de procurori vor fi şapte de execuţie şi unul de conducere care urmează să fie alocat Secţiei de combatere a Traficului de Droguri din DIICOT pentru a putea fi înfiinţat Serviciul specializat în combaterea traficului stradal de droguri în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

ADVERTISING

„Aşa cum ştiţi, am mai comunicat public şi nu o dată, pe raza judeţului Ilfov plus Bucureşti este un număr foarte mare de consumatori, ca urmare a traficului stradal.

Celelalte posturi de procuror vor fi alocate, în funcţie de situaţia operativă şi în funcţie de necesităţi, structurilor teritoriale care înregistrează creşteri masive ale numărului de cazuri penale vizând traficul de droguri sau de substanţe psihoactive, preponderent ca urmare a unor evenimente culturale – festivaluri, concerte, zone unde turismul este mult mai ridicat, centre universitare mari”, a explicat Alina Gorghiu, la finalul şedinţei Executivului.

ADVERTISING

De exemplu, la Constanţa urmează să fie înfiinţat un Birou Antidrog care să acopere atât judeţul Constanţa, cât şi Tulcea.

Hotărârea de guvern vine ca urmare a discuţiilor din CSAT. Iată ce a decis CSAT împotriva consumului de droguri

„Chiar astăzi a avut loc şedinţa CSAT, care a avut pe ordinea de zi inclusiv problema consumului de droguri şi a altor substanţe psihoactive de către tineri şi elevi. Acest fenomen reprezintă un risc major la adresa siguranţei individuale şi naţionale. Considerăm că pentru a lupta împotriva drogurilor trebuie să alocăm resursele necesare”, a mai declarat Alina Gorghiu, citată într-un comunicat al MJ.

ADVERTISING

Suplimentarea numărului de procurori pentru DIICOT vine în contextul unui volum de muncă tot mai ridicat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇