Noua Zeelandă: A fost nominalizat noul premier, după demisia surprinzătoare a Jacindei Ardern

Noua Zeelandă: A fost nominalizat noul premier, după demisia surprinzătoare a Jacindei Ardern

Chris Hipkins, 44 de ani, fostul responsabil neozeelandez cu răspunsul ţării la pandemia de COVID-19, a fost nominalizat de deputaţii Partidului Laburist pentru a o înlocui pe Jacinda Ardern în funcţia de prim-ministru.

Anunțul a fost făcut vineri de Partidul Laburist, informează AFP.

Chris Hipkins mai trebuie să fie numit oficial de conducerea partidului duminică înainte de a putea deveni cel de-al 41-lea premier al ţării sale, după demisia surprinzătoare a Jacindei Ardern joi.

Noul şef al guvernului va fi însărcinat să conducă partidul său la alegerile generale din octombrie, pentru care nu porneşte ca favorit, potrivit sondajelor.

ADVERTISING

Acțiunile lui Hipkins au fost apreciate, cât s-a aflat la conducerea ministerului responsabil cu elaborarea răspunsului la pandemie, în condițiile în care Noua Zeelandă şi-a închis frontierele pentru a limita riscul de infecţie şi le-a redeschis abia în august anul trecut.

Considerat ca experimentat, cu peste 14 ani petrecuţi în parlament, el a recunoscut anul trecut că oamenii s-au săturat de restricţiile dure din cauza pandemiei și a descris închiderea frontierelor drept "dificilă".

Ministru de interne din iunie, Hipkins a deţinut anterior portofoliile educaţiei şi serviciilor publice.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Jacinda Ardern, 42 de ani, a demisionat joi, susţinând că "nu mai are suficientă energie' pentru a continua să guverneze după cinci ani şi jumătate la putere.

În timpul mandatului ei, Jacinda Ardern s-a confruntat cu o serie de probleme grave, precum pandemia de COVID-19, o erupţie vulcanică ucigaşă şi cel mai grav atac terorist comis în Noua Zeelandă, când 51 de credincioşi musulmani au fost ucişi într-o moschee din Christchurch de un adept al teoriilor despre "supremaţia albă", în 2019.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇