Noua strategie de apărare a SUA: Cine e riscul fundamental, cine amenințarea acută și de unde vine pericolul nuclear

Noua strategie de apărare a SUA: Cine e riscul fundamental, cine amenințarea acută și de unde vine pericolul nuclear

China prezintă un risc „fundamental” pentru securitatea SUA în deceniile care vor urma, în timp ce Rusia reprezintă o „ameninţare acută”, estimează Pentagonul în noua sa strategie de apărare publicată joi, relatează AFP.

China „prezintă provocarea fundamentală şi sistemică, în timp ce Rusia reprezintă o ameninţare acută la adresa intereselor naţionale ale Statelor Unite în străinătate şi pe teritoriul american”, a precizat Ministerul american al Apărării în acest document care stabileşte strategia pentru armata SUA pentru anii următori.

"Pericolul cel mai profund şi cel mai grav pentru securitatea naţională a SUA este reprezentat de eforturile coercitive şi din ce în ce mai agresive ale Chinei de a remodela regiunea Indo-Pacific şi sistemul internaţional în conformitate cu interesele şi preferinţele sale autoritare", potrivit acestei noi strategii de apărare, publicată pentru prima oară împreună cu noua strategie nucleară a SUA.

ADVERTISING

"Retorica din ce în ce mai provocatoare şi activităţile coercitive ale Chinei împotriva Taiwanului sunt destabilizatoare, riscă să provoace neînţelegeri şi ameninţă pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan", se arată în acest document de 20 de pagini, a cărui versiune clasificată mai lungă a fost transmisă Congresului cu câteva luni în urmă.

Noua strategie americană "caută să împiedice o dominaţie a Chinei în regiuni-cheie, protejând în acelaşi timp teritoriul american şi consolidând un sistem internaţional stabil şi deschis", adaugă Pentagonul, care precizează totuşi că "un conflict cu China nu este nici inevitabil, nici de dorit".

ADVERTISING

Rusia, la rândul său, prezintă un risc "acut", care a fost "demonstrat cel mai recent de invazia nejustificată în Ucraina", potrivit documentului.

"Invadarea Ucrainei de către Rusia subliniază ca pericolul nuclear persistă şi s-ar putea agrava, într-un context geopolitic din ce în ce mai competitiv şi instabil".

Strategia nucleară:

De asemenea, SUA consideră că armele lor nucleare sunt destinate să "descurajeze orice formă de atac strategic", inclusiv convenţional, a avertizat Pentagonul în noua sa strategie nucleară dată publicităţii joi, potrivit AFP.

"Aceasta include utilizarea unei arme nucleare, indiferent de puterea sa, şi aceasta include atacuri foarte importante de natură strategică, cu utilizarea de mijloace non-nucleare", a precizat în faţa presei un înalt responsabil din Ministerul american al Apărării, explicând că această nouă abordare este destinată "să complice luarea unei decizii" de către adversar, într-un moment în care Rusia acuză Ucraina că s-ar pregăti să utilizeze o aşa-zisă "bombă murdară".

ADVERTISING

"Rusia şi-a desfăşurat agresiunea împotriva Ucraina sub ameninţare nucleară, cu declaraţii iresponsabile, exerciţii nucleare la date neprevăzute anterior şi minciuni privind o utilizare potenţială a armelor de distrugere în masă", se precizează în acest document.

În timp ce SUA se aşteaptă la un test nuclear iminent al Coreei de Nord, Pentagonul avertizează că o lovitură nucleară din partea Coreei de Nord ar însemna "sfârşitul regimului" lui Kim Jong Un.

"Orice atac nuclear al Coreei de Nord împotriva SUA sau a aliaţilor şi partenerilor lor va fi inacceptabil şi va conduce la sfârşitul acestui regim", indică Pentagonul, care adaugă că "Nu există niciun scenariu în care regimul lui Kim ar putea face uz de arme nucleare şi să supravieţuiască".

China a angajat un "efort ambiţios de expansiune, de modernizare şi de diversificare a forţelor sale nucleare, subliniază între altele Ministerul american al Apărării, care precizează că Beijingul "doreşte într-adevăr să deţină cel puţin 1.000 de ogive nucleare până la sfârşitul deceniului".

Dar "Rusia este principalul rival al SUA cu forţele nucleare cele mai diverse şi cele mai capabile", se precizează în document.

Rusia dispune de 1.550 ogive nucleare desfăşurate şi alte 2.000 nedesfăşurate.

"Arsenalul său nuclear modern, care ar urma să crească, reprezintă o ameninţare existenţială pe termen lung pentru SUA şi aliaţii şi partnerii noştri", adaugă Ministerul Apărării, subliniind că "în anii 2030, SUA vor fi pentru prima oară în istoria lor confruntate cu două mari puteri nucleare (care vor fi) concurenţi strategici şi adversari potenţiali".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇