Ninsorile și ploaia înghețată au dat peste cap avioanele și trenurile în Occident (Foto&Video)

Ninsorile și ploaia înghețată au dat peste cap avioanele și trenurile în Occident (Foto&Video)
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ploaia înghețată din centrul și sudul Germaniei a blocat, miercuri, sute de zboruri și a perturbat călătoriile cu trenul, în timp ce ninsorile abundente din capitala Norvegiei au dus la închiderea temporară a principalului aeroport al țării.

În plus, mai multe oraşe din Norvegia – inclusiv în capitala Oslo – toate serviciile de autobuz au fost sistate.

Mai multe şcoli din regiune au fost, de asemenea, închise întrucât elevii şi profesorii nu au reuşit să ajungă.

ADVERTISING

În Suedia, serviciile feroviare au fost sistate pe numeroase rute din cauza furtunii, potrivit site-ului autorităţii de transport Trafikverket.

Pe aeroportul din Göteborg, o aeronavă a derapat de pe pistă pe când încerca să decoleze şi a rămas blocată în zăpadă.

Blocaj la Frankfurt. Zbor anulat şi pentru tricolori

Masivul aeroport Frankfurt din Germania a anulat toate zborurile la începutul după-amiezii, deoarece avioanele nu mai puteau fi degivrate, dar ulterior a reluat cursele cu o capacitate limitată, a declarat un purtător de cuvânt, adăugând că situația rămâne incertă.

De asemenea, aeroportul din Oslo a fost redeschis, dar a declarat că s-a confruntat cu mari întârzieri și mulți pasageri au rămas blocați, scrie Reuters.

ADVERTISING

Aproximativ 680 din cele 1.047 de sosiri și plecări programate la Frankfurt fuseseră anulate în cursul zilei.

Inclusiv zborul cu care echipa națională de handbal masculin a României trebuia să ajungă miercuri acasă a fost amânat, la fel ca multe altele. După o așteptare de câteva ore în aeroportul din Frankfurt, elevii lui Xavier Pascual s-au cazat în cele din urmă și vor petrece noaptea în Germania, sperând ca vremea să fie favorabilă joi pentru revenirea în țară.

Pe aeroportul din Munchen, 254 de zboruri au fost anulate, iar un aeroport mai mic din orașul Saarbruecken din sudul țării și-a încetat complet activitatea.

ADVERTISING

„Acest lucru este extrem de rar... este atât de multă zăpadă încât piloții nu pot vedea luminile de la sol, așa că am oprit toate zborurile de intrare și ieșire”, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului național de aeroporturi din Norvegia, Avinor.

Cod roşu în Luxemburg

Autoritățile au emis cod roșu de zăpadă și de polei pe întreg teritoriul Marelui Ducat al Luxemburgului, miercuri.

În toată țara sunt prognozate cantități semnificative de ploaie înghețată și ninsoare, iar acumulările de zăpadă pot ajunge la 10 până la 15 cm local.

Pentru ziua de joi, este emis un cod portocaliu (pentru zona de nord) și un cod galben (pentru centrul și sudul țării) de ploaie înghețată și ninsoare abundentă.

Autoritățile recomandă cetățenilor să se deplaseze „doar dacă este absolut esențial”.

Mai multe drumuri naționale sunt impracticabile, iar traficul trenurilor și avioanelor este perturbat.

Vremea rea se apropie şi de noi. Vine un nou episod de ger. În Capitală, temperaturile scad de la 13 grade la minus 8!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇