Președintele Nicușor Dan îi primește azi, la Palatul Cotroceni, pe magistrații care doresc să discute public despre problemele din sistemul judiciar. În paralel, în fața sediului Administrației Prezidențiale, comunitatea civică Declic organizează un protest simbolic de susținere a magistraților care au ales să vorbească deschis despre disfuncționalitățile sistemului
Șeful statului a anunțat că întâlnirea, programată pentru ora 10.00, va avea loc în format public, cu magistrații care doresc să transmită un mesaj deschis. Discuțiile confidențiale cu cei care nu au dorit să participe vor fi reprogramate la o dată ulterioară.
Președintele a explicat că numărul magistraților care și-au anunțat participarea este foarte mic – aproximativ 20 în nume personal și tot atâția din partea unor organizații profesionale – și a vorbit despre existența unor mesaje de intimidare. El a descris inclusiv propuneri considerate nepotrivite, precum accesul separat al magistraților în Palatul Cotroceni sau preluarea acestora din locații discrete, pentru a nu fi observați.
„Totuși e o chestiune foarte serioasă, nu vorbim de rețele de trafic de persoane sau cine știe eu ce, vorbim de a treia putere în statul ăsta”, a spus Nicușor Dan.
Referendum în rândul magistraților: „CSM acționează în interes public?”
Președintele a anunțat că va iniția, în luna ianuarie, un referendum în rândul magistraților, cu o singură întrebare: „CSM acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. În cazul unui răspuns negativ, șeful statului a afirmat că „CSM va pleca de urgență”.
Potrivit președintelui, concluziile sesizărilor primite de la magistrați indică existența unui grup din interiorul sistemului – membri ai CSM și conduceri ale unor instanțe – care nu ar acționa în interes public. El a susținut că activitatea profesională a magistraților ar fi, în unele cazuri, dependentă de decizii discreționare ale acestui grup și a afirmat că inclusiv promovările la Înalta Curte s-ar fi făcut „pe criterii de obediență, nu de profesionalism”.
Consiliul Superior al Magistraturii arată că acest referendum propus de preşedinte nu este prevăzut de dispoziţiile legale în cadrul niciunei profesii şi susține că nu va tolera nicio formă de ingerinţă, directă sau indirectă, în activitatea autorităţii judecătoreşti.
Protest Declic la Cotroceni: „Colindăm, justiția să reparăm!”
În paralel cu întâlnirea de la Cotroceni, comunitatea Declic organizează luni, de la ora 9.30, un protest simbolic în fața Palatului Cotroceni, intitulat „Colindăm, justiția să reparăm!”. Acțiunea are loc în contextul dezvăluirilor privind mecanismele prin care dosare mari de corupție sunt tergiversate până la prescripție sau blocate.
Reprezentanții Declic anunță că vor transmite mesaje de solidaritate cu magistrații care au luat deja atitudine sau care participă la discuțiile cu președintele. „Președintele României are datoria morală să transmită un semnal ferm că dezvăluirile despre abuzurile din justiție nu vor fi ignorate”, a declarat Denisa Soare, coordonatoarea acțiunii Declic
