Deși susține că este multimiliardar, Donald Trump a plătit taxe pe venit în valoare de doar 750 de dolari în anul în care a fost ales președintele SUA, arată o investigație realizată de New York Times, ce ar putea deveni o pată neagră în campania omului de afaceri care candidează pentru încă un mandat la Casa Albă.
„Declarația fiscală a lui Donald Trump arată că, în ultimii ani, a evitat plata taxelor și a raportat pierderi uriașe”, titrează publicația citată. Astfel, a plătit taxe pe venit în valoare de doar 750 de dolari în anul în care a fost ales președintele SUA și încă 750 de dolari în anul următor.
În plus, Donald Trump nu a achitat niciun bir statului american timp de 11 ani, motivul principal fiind acela că a raportat pierderi uriașe. Multe dintre afacerile sale - inclusiv terenurile de golf - ar fi într-o mare gaură financiară.
Documentul mai arată că președintele american are numeroase active, însă valoarea lor nu este menționată și niciunul dintre ele nu arată vreo conexiune cu Rusia de care nu se știa până acum.
New York Times nu a vrut să publice documentul în sine, ci doar informații extrase din acesta, pentru a-și proteja sursa.
„În ciuda pierderilor financiare, Trump a reușit să aibă un stil de viață luxos, obținând deduceri fiscale pe niște lucruri pe care mulți le-ar cataloga drept cheltuieli personale, cum ar fi achiziția unor proprietăți, a unui avion și 70.000 de dolari cheltuiți pe aranjarea părului pentru aparițiile televizate”, scrie sursa citată.
În replică, în cadrul unei conferințe de presă organizate duminică, Donald Trump a spus că dezvăluirile făcute de New York Times reprezintă un fake news. În plus, a promis în fața camerelor de filmări că declarația sa fiscală va fi făcută publică după ce Fiscul american va termina investigația asupra averii sale.
Întrebat de ce un miliardar a plătit doar câteva sute de dolari în anul în care a câștigat președinția, Trump a spus că a dat mulți bani și că a plătit sume mari sub formă de taxe care ajung în buzunarul statului de reședință. „Autoritățile din New York percep taxe substanțiale și eu le-am achitat. Dar o să vedeți toate astea după ce se va încheia auditul Fiscului”, a replicat liderul SUA, citat de The Guardian.
În documentul cu pricina se menționează că a plătit într-adevăr taxe către statul New York, însă acestea nu sunt taxe pe venit, ci acoperă alte aspecte precum sănătatea și asigurările sociale.
Donald Trump este singurul președinte american din anii 1970 încoace care nu a făcut publice declarațiile fiscale, reușind să țină ascunse informații financiare din ultimii 18 ani.
Alan Garten, avocat în cadrul Trump Organization, a menționat că cele mai multe dintre aceste date - dacă nu chiar toate - sunt inexacte.
Pe de altă parte, Ryan Thomas, un purtător de cuvânt al organizației Stand Up America, i-a cerut președintelui să fie transparent în legătură cu veniturile sale.
Americanii merg la vot pe 3 noiembrie și au de ales între Donald Trump și Joe Biden.
Citește și: