Netanyahu reacționează după cele două „atacuri teroriste”. Promite un răspuns „puternic, rapid și precis”

Netanyahu reacționează după cele două „atacuri teroriste”. Promite un răspuns „puternic, rapid și precis”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis sâmbătă un răspuns „puternic, rapid şi precis” dat „terorismului”, după două atacuri palestiniene în Ierusalimul de Est, dintre care unul, lângă o sinagogă, s-a soldat cu şapte morţi.

„Răspunsul nostru va fi puternic, rapid şi precis”, a declarat prim-ministrul israelian pentru presă, înaintea unei reuniuni de urgenţă a cabinetului restrâns de securitate. „Nu căutăm escaladare, însă nu suntem gata pentru orice scenariu”, a adăugat el, potrivit AFP.

ADVERTISING

Vineri seara, un palestinian de 21 de ani a ucis cu focuri de armă şapte persoane lângă o sinagogă în Ierusalimul de Est în timpul rugăciunilor de Sabat, înainte de a fi lichidat după o cursă de urmărire.

Acest atac a survenit la o zi după un raid al armatei israeliene la Jenin, în nordul Cisiordaniei ocupate, atac soldat cu moartea a nouă palestinieni.

Sâmbătă dimineaţa, două persoane, un tată şi fiul său, au fost rănite în Ierusalimul de Est de un palestinian de 13 ani.

După atacul de vineri seara, premierul israelian Benjamin Netanyahu promisese "măsuri imediate", fără alte precizări, şi i-a invitat pe israelieni să nu-şi facă dreptate ei înşişi, ci să lase aceasta în seama armatei şi poliţiei.

ADVERTISING

Armata israeliană a declarat sâmbătă că îşi va întări dispozitivul cu un batalion în Cisiordania.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇