NATO condamnă referendumurile organizate de Rusia în regiunile ocupate din Ucraina

NATO condamnă referendumurile organizate de Rusia în regiunile ocupate din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

NATO a condamnat joi planurile Moscovei de a organiza referendumuri în regiunile ocupate de Rusia în Ucraina şi a cerut tuturor statelor să respingă ceea ce a numit „încercările flagrante ale Rusiei de cucerire teritorială”, relatează Reuters.

„Referendumuri simulate în regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson din Ucraina nu au legitimitate şi vor fi o încălcare flagrantă a Cartei ONU”, se arată într-un comunicat al Consiliului Atlanticului de Nord, din care face parte statele membre ale Alianţei.

ADVERTISING

"Aliaţii NATO nu vor recunoaşte anexarea lor ilegală şi nelegitimă. Aceste teritorii sunt Ucraina", a adăugat sursa citată.

Referendumuri privind aderarea la Rusia urmează să aibă loc de vineri până marţi în mai multe regiuni aflate în principal sub controlul Rusiei în estul şi sudul Ucrainei, care reprezintă aproximativ 15% din teritoriul ţării.

Vladimir Putin a anunţat de asemenea miercuri dimineaţă o "mobilizare parţială" a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina. Liderul rus a spus că ţara sa este pregătită să utilizeze "toate mijloacele sale de apărare", inclusiv nucleare, pentru a "se apăra".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇