O închisoare din Doneţk a fost bombardată şi au murit zeci de prizonieri ucraineni. Kievul şi Moscova se acuză reciproc

O închisoare din Doneţk a fost bombardată şi au murit zeci de prizonieri ucraineni. Kievul şi Moscova se acuză reciproc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul rus al Apărării susţine că Ucraina a lovit, vineri, o închisoare din teritoriul controlat de separatiştii din Doneţk, cu rachete HIMARS fabricate de SUA, şi a ucis zeci de prizonieri de război ucraineni.

Agenția de presă RIA Novosti îl citează pe Daniil Bezsonov, un ministru din autoproclamata Republică Populară Donețk.

"Lovitură directă în cazarma cu prizonieri. Rezultatul de acum: 40 de morți, 130 de răniți. În timp ce molozul este sortat. Cifrele pot crește. Conducerea militaro-politică a Ucrainei se pare că a decis să scape de balastul inutil", spune liderul separatist prorus.

ADVERTISING

RIA a identificat ţinta ca fiind colonia penală nr. 120 din satul Ielenovka, unde au fost luați prizonieri din batalionul Azov după asediul lui Mariupol.

UPDATE 1: Contul de Telegram al apărării teritoriale a autoproclamatei Republici Populare Donețk a ridicat numărul deceselor la 53.

Într-o declarație se spune: "În Ielenovka, 53 de persoane au murit și alte 75 au fost rănite. Regimul criminal de la Kiev distruge intenționat militarii ucraineni care s-au predat, pentru a acoperi urmele crimelor de război comise împotriva populației civile din Donbas și, prin urmare, îi forțează pe restul să continue ostilitățile și să nu se predea".

ADVERTISING

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a acuzat „o provocare sângeroasă” și o încercare de a intimida soldaţii ucraineni care ar vrea să capituleze:

"În prezent, un număr mare de militari ucraineni depun în mod voluntar armele, știind atitudinea umană față de prizonierii de război din partea rusă. Această provocare flagrantă a fost comisă pentru a intimida militarii ucraineni și pentru a preveni predarea acestora".

Ministerul precizează că în atac au fost răniţi şi opt angajați ai secției de izolare din respectiva închisoare.

ADVERTISING

UPDATE 2: Armata ucraineană a negat că ar fi efectuat atacul asupra închisorii din teritoriul separatist și a dat vina pe ruşi.

"Forțele armate ale Federației Ruse au efectuat bombardamente de artilerie țintite la o instituție corecțională din localitatea Olenivka, regiunea Donețk, unde au fost deținuți și prizonieri ucraineni. În acest fel, ocupanții ruși și-au urmărit scopurile criminale - să acuze Ucraina că a comis „crime de război”, precum și să ascundă tortura prizonierilor și execuțiile", este declaraţia Statului major al Forțelor Armate ucrainene.

Ziua 156 de război: Mercenarii Wagner răspund de sectoare întregi de pe linia frontului, pentru că Putin a rămas fără soldaţi. Demna, lovitura de imagine a lui Zelenski


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇