Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat, sâmbătă seară, în Piața Victoriei, din Capitală, la mitingul „EuRoManifest”. Evenimentul a fost organizat în semn de susținere pentru apartenența României la Uniunea Europeană și pentru a protesta față de curentul ultranaționalist. Manifestațiile au fost organizate și în alte orașe din țară.
Participanții la miting au fluturat steaguri ale României și ale Uniunii Europene, unii dintre ei având pancarte cu mesaje precum „Europa ne unește, extremismul ne lovește”.
În cadrul protestului a fost citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate domeniile de activitate. Acesta va fi transmis partidelor pro-europene din Parlamentul României, Guvernului României, Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului European şi Comisiei Europene, cu un apel clar: susţineţi concret parcursul european al ţării noastre!
„Am venit pentru că vrem în Europa”, „Vrem Europa, nu dictatură" sau „Dragostea de țară nu e legionară" sunt mesajele care s-au auzit de pe scena din Piața Victoriei.
Tudor Chirilă a postat o filmare pe care a comentat-o „Piața Victoriei fără autobuze”.

Manifestanții au format o inimă în Piața Victoriei, simbolizând apartenența României la comunitatea europeană și transmițând mesajul „inima noastră bate pentru Europa”.
În zona apropiată au fost identificaţi susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la participanţii la manifestaţie să nu răspundă provocărilor venite din partea unor persoane cu opinii diferite. Poliţiştii rutieri au instituit restricţii de circulaţie și au anunțat că vor legitima și controla persoanele cu bagaje voluminoase, ca măsură pentru protecția tuturor participanților și a celorlalți cetățeni.

Și la Iași, peste 200 de persoane au participat la mitingul EuRo Manifest. Participanţii au venit în Piața Unirii cu steaguri ale României şi ale Uniunii Europene. Oamenii au scandat, printre altele, „Democraţie, nu tiranie”, „Fără extremism”, „România e deşteaptă, nu votăm extrema dreaptă”.
Și aici, manifestanții au pus în scenă o coregrafie în formă de inimă, simbolizând apartenența României la comunitatea europeană. Protestul a durat peste o oră şi s-a încheiat fără incidente.
Manifestare de solidaritate pentru valorile europene
Corupţia Ucide anunțase că mitinguri „EuRo Manifest” vor avea loc pe 15 martie şi în alte oraşe din ţară şi Europa: Timişoara, Oradea, Braşov, Bruxelles, Londra, Dublin, iar pe 16 martie şi în Cluj-Napoca.
„Acesta nu este un protest, ci o manifestare paşnică de solidaritate pentru valorile europene. Într-un context politic tot mai tensionat, un val de suveranism şi ultranaţionalism ameninţă unitatea noastră. #EuRoManifest este răspunsul paşnic al cetăţenilor simpli, care ne unim pentru a reafirma că România face parte din familia europeană şi că valorile comune ne ghidează spre un viitor mai bun”, au transmis organizatorii.

Aceştia au făcut un apel la solidaritate:
„Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene. Valorile democraţiei şi libertăţii, apartenenţa la Uniunea Europeană, refuzul discursului extremist”.
Potrivit Corupţia Ucide, mii de semnatari s-au alăturat Manifestului pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate domeniile de activitate: cultură, educaţie, profesori universitari de la marile universităţi ale României, lideri de opinie, personalităţi din lumea sportului, antreprenori, angajaţi, pensionari, studenţi – tineri şi mai puţin tineri.
„Cu toţii cred cu tărie că Uniunea Europeană e destinul copiilor noştri. N-avem dreptul să le furăm acest destin”, se arată în manifest.
Manifestul pentru Europa va fi transmis partidelor pro-europene din Parlamentul României, Guvernului României, Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului European şi Comisiei Europene, cu un apel clar: susţineţi concret parcursul european al ţării noastre!
Manifestul, scris de scriitorul Radu Vancu, subliniază că: „România pe care o lăsăm copiilor noştri trebuie să fie cel puţin la fel de bună ca România pe care am primit-o. Nu o dictatură. Nu o autocraţie. Nu un regim iliberal. Ci o democraţie: imperfectă, dar perfectibilă”.