Ministrul Sănătății promite că mii de posturi din spitale vor fi scoase la concurs în 2027

Ministrul Sănătății promite că mii de posturi din spitale vor fi scoase la concurs în 2027
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spitalele din România ar putea beneficia de câteva mii de angajări suplimentare în prima parte a anului 2027, în contextul deficitului de personal medical.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a solicitat tuturor unităților sanitare să transmită de câți medici, asistenți și alți angajați au nevoie, urmând ca, pe baza acestor date, să ceară aprobarea deblocării posturilor.

Oficialul a explicat, la Digi24, că își dorește ca procedurile necesare să fie încheiate cât mai repede, astfel încât spitalele să poată organiza concursuri de angajare încă de la începutul anului viitor. Pentru obținerea aprobărilor va fi elaborat un memorandum care va fi înaintat premierului și Guvernului, iar Ministerul Finanțelor va trebui să asigure fondurile necesare.

ADVERTISING

Rogobete nu a confirmat deocamdată dacă întregul sistem sanitar va fi exceptat de la restricțiile privind angajările, însă a precizat că prioritatea este reducerea deficitului de personal din unitățile medicale.

Ministrul a amintit și de o modificare legislativă adoptată în această vară, care elimină o parte dintre blocajele birocratice existente. Astfel, atunci când un medic se pensionează, postul rămas vacant poate fi scos direct la concurs, fără să mai fie nevoie de o aprobare suplimentară, chiar dacă acesta este deja prevăzut în buget.

ADVERTISING

Alexandru Rogobete consideră că suplimentarea personalului este esențială în condițiile în care spitalele au trecut printr-un amplu proces de modernizare, și-au mărit capacitatea de tratare și au fost dotate cu aparatură medicală performantă. Noile investiții trebuie susținute însă și de un număr suficient de angajați, pentru ca pacienții să poată beneficia de serviciile medicale la capacitate maximă.

Pe lista priorităților Ministerului Sănătății se află și plata gărzilor, includerea medicilor rezidenți în sistemul de remunerare a acestora, precum și ocuparea posturilor vacante din secțiile și specialitățile în care deficitul de personal este cel mai mare.

ADVERTISING

Alexandru Rogobete îi îndeamnă pe pacienți să reclame absența medicilor din spitale

Ministrul a abordat și problema medicilor care nu ar fi prezenți în spitalele publice în timpul programului de lucru. El a precizat că sesizările primite de la pacienți reprezintă o sursă importantă de informații pentru controalele desfășurate de Ministerul Sănătății.

Potrivit lui Rogobete, o mare parte din verificările Corpului de control al Ministerului Sănătății se bazează pe reclamațiile pacienților și i-a încurajat pe aceștia să continue să semnaleze astfel de situații.

„90% din ordinul de ministru pentru Corpul de control, semnat ieri, se bazează pe sesizările pacienților. De asta îi încurajez să continue să trimită la Ministerul Sănătății sau mie”, a declarat Alexandru Rogobete.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google