Ministrul Sănătății: Doar opt din 24 de spitale rămân cu bani din PNRR. Ce se întâmplă cu restul

Ministrul Sănătății: Doar opt din 24 de spitale rămân cu bani din PNRR. Ce se întâmplă cu restul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că, din cele 24 de spitale prevăzute a fi construite în România cu bani din PNRR, doar 8 îşi păstrează finanţarea.

Restul urmează să fie construite prin Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura de Sănătate al Ministerului Sănătăţii. Patru sau chiar cinci spitale vor fi date în folosinţă în acest an.

”Sunt 15 şantiere pentru construcţia de spitale noi în România, în momentul de faţă. Ele toate au fost începute în 2022, sub mandatul domnului Rafila. Eu eram atunci secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi făceam o echipă excelentă. Şi am început pentru prima dată în ultimii 35 de ani construcţia de spitale noi.

Acum le continuăm. În urma renegocierii PNRR – pentru că au existat tot felul de întârzieri în construcţii, datorate birocraţiei de multe ori, licitaţii contestate, amânate, întârziate – opt dintre spitale vor rămâne cu bani din PNRR”, a declarat Alexandru Rogobete, duminică seară la B1 TV.

Ministrul Sănătăţii a precizat că diferenţa până la 24 vor fi făcute printr-un nou program, Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura de Sănătate, finanţat printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii.

Dar aceste proiecte, plăţile pentru ele, vor începe în 2027. Acum sunt în perioada de licitaţii şi studii de fezabilitate”, a explicat ministrul, precizând că patru sau cinci spitale vor fi finalizate anul acesta şi vor fi date în folosinţă.

Anul acesta vom da primele patru, poate chiar cinci - dacă-l terminăm şi pe cel de la Timişoara - spitale noi în folosinţă, iar anul viitor va urma o diferenţă. Cred că este un prim pas esenţial pentru transformarea sistemului de sănătate din România”, a adăugat Rogobete.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇