Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, consideră că punerea în libertate a fostului ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu şi a fostului preşedinte Eximbak Ionuţ Costea este „o situaţie absolut regretabilă”.
Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, şi fostul ministru Sebastian Vlădescu au fost eliberați ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a aplicat prevederi legate de prescripţie într-o cale extraordinară de atac (recurs în casaţie) a deciziei definitive din 2023.
Marinescu a explicat că cei doi condamnaţi au exercitat o cale extraordinară de atac, care nu prevedea, până la decizia CCR, posibilitatea ca şi inculpatul să se plângă de faptul că în mod greşit nu i s-a încetat procesul penal pentru că intervenise prescripţia. Anterior, doar Ministerul Public putea invoca acest lucru.
„Această cale extraordinară de atac nu prevedea, până la decizia Curţii Constituţionale 50 din 2025 (n. red. dată în 18 februarie şi publicată în Monitorul Oficial din 11 aprilie) posibilitatea ca şi inculpatul să se plângă de faptul că în mod greşit nu i s-a încetat procesul penal pentru că intervenise prescripţia. Putea doar Ministerul Public să invoce faptul că în mod greşit nu s-a încetat procesul”, a explicat Marinescu, la Digi24.
Radu Marinescu a mai spus că Ministerul Justiţiei a iniţiat, imediat după decizia CCR, un proiect de lege „pentru a corecta această insuficienţă legislativă”, care a fost transmis Guvernului şi care se află acum la Parlament.
Ministrul Justiţiei a adăugat că trebuie trase nişte concluzii, şi anume că legea trebuie aplicată „cu responsabilitate”, şi nu „sub impulsul unor evaluări de moment, poate cu o anumită pripă”.
„Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care soluţionăm un contencios juridic, mai ales unul care este sensibil. Trebuie să avem grijă atunci când legiferăm pentru a evita eventuale ipoteze de neconstituţionalitate care pot să apară la foarte mult timp chiar după ce legea a fost adoptată. Şi în acest sens avem o responsabilitate comună ca să organizăm atât norma, cât şi aplicarea ei, într-un mod cât mai responsabil.
Pentru că vedeţi ce s-a întâmplat în această evoluţie sinuoasă a legii şi a jurisprudenţei. Au fost emise acte normative de multe ori sub impulsul unor evaluări de moment, poate cu o anumită pripă, au fost declarate neconstituţionale după un anumit interval de timp, astfel că şi jurisprudenţa s-a modificat. Cunoaşteţi toate aceste lucruri care iată ne-au adus, din păcate, într-o situaţie absolut regretabilă”, a declarat Marinescu.
În privinţa recuperării prejudiciilor din dosarul celor doi condamnaţi, Marinescu a spus că legea „trebuie aplicată cu fermitate şi în mod corect şi obiectiv, indiferent de context”.
ÎCCJ a dispus ca inculpații să achite următoarele sume:
- Sebastian Vlădescu: prejudiciu de 3.990.248,60 lei și 65.000 de euro, precum și confiscarea specială a 2.177.000 euro (aproximativ 3 milioane de euro).
- Mircea Ionuț Costea: prejudiciu de 3.121.328,41 lei și 1.919.900 euro (în total, aproximativ 2,6 milioane de euro)
Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, a fost condamnat definitiv la 7 ani şi 4 luni de închisoare pentru luare de mită, în dosarul privind modernizarea tronsonului de cale ferată Bucureşti–Constanţa.
Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fost director al EximBank, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită. Costea a fugit în Turcia și a fost dat în urmărire internaţională. Acesta a fost extrădat în România abia în iunie 2025. Aşa că a stat 3 luni la închisoare, în loc de 6 ani!
În acelaşi dosar, fostul liberal Cristian Boureanu fusese achitat, pentru că faptele sale s-au prescris mai repede.
