Ministrul demis de Netanyahu spune că Armata a făcut tot ce a putut în Gaza: Nu mai avem inamici pe care să-i ucidem, pentru că sunt toți morți. Doar premierul nu renunță

Ministrul demis de Netanyahu spune că Armata a făcut tot ce a putut în Gaza: Nu mai avem inamici pe care să-i ucidem, pentru că sunt toți morți. Doar premierul nu renunță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Yoav Gallant, fostul ministru al Apărării israelian, a avut în ultimele zile de mandat o întâlnire cu rudele celor răpiți de Hamas.

A fost poate cea mai onestă de până acum, zice Gil Dickmann, un participant la această discuţie. Le-a spus că Armata și-a atins toate obiectivele în Gaza și doar încăpățânarea premierului Benjamin Netanyahu oprește un armistițiu și întoarcerea celor dragi lor acasă.

Netanyahu l-a concediat pe Gallant săptămâna trecută, spunând că încrederea dintre ei s-a „erodat” și că au apărut „diferențe semnificative” cu privire la modul cum trebuie continuat războiul din Gaza.

ADVERTISING

„Am simțit că în sfârșit a fost liber să vorbească și să spună ceea ce crede”, a declarat Dickmann pentru NPR.

Gallant le-a spus rudelor ostaticilor că a existat un acord negociat în iulie care le-ar fi adus acasă apropiaţii în două etape. Gallant l-ar fi îndemnat pe Netanyahu să accepte acordul, dar premierul a refuzat.

A fost sfâșietor pentru Dickmann să audă asta. Verișoara lui, Carmel Gat, avea 39 de ani când a fost luată ostatică pe 7 octombrie 2023. După ce Netanyahu a spus nu posibilului acord de încetare a focului în iulie, ea a fost ucisă în Gaza, împreună cu alți cinci ostatici israelieni în august.

ADVERTISING

În plus, din iulie, mii de palestinieni au fost uciși de armata israeliană în Gaza – ridicând numărul morților la peste 43.000, potrivit Ministerului Sănătății.

„A fost foarte clar că motivul pentru care nu a acceptat această înțelegere nu a fost militar, nu a fost diplomatic – cred că a fost un motiv politic”, a spus Dickmann, referindu-se la Netanyahu.

Dickmann a parafrazat cuvintele ex-ministrului Gallant, referitoare la ce mai face IDF în Gaza: „Nu mai avem rivali, nici inamici pe care să-i ucidem acum, pentru că sunt toți morți. I-am ucis pe toți (...) În calitate de ministru al Apărării, mi-am făcut treaba”.

ADVERTISING

Gallant se referea la o serie de lideri Hamas care au fost uciși de armata israeliană, inclusiv Yahya Sinwar în octombrie.

NPR a obținut o transcriere și a ascultat o înregistrare a întâlnirii rudelor cu Gallant și a putut verifica ceea ce a spus Gil Dickmann.

Înlăturarea lui Gallant din funcţie este doar cea mai recentă dintr-o serie de mișcări de personal pe care Netanyahu le-a făcut în legătură cu războiul din Gaza. În iunie, Netanyahu și-a dizolvat cabinetul de război, ceea ce i-a oferit mai mult control unilateral asupra deciziilor militare.

Demiterea lui Gallant a fost anunțată în ziua alegerilor prezidențiale din SUA, când administrația Biden era distrasă și nu putea protesta. Dar asta nu a împiedicat israelienii să protesteze în toată țara, să închidă autostrăzi importante, să aprindă focuri. Fără folos. Mulți au văzut decizia ca pe încă o mișcare către prăbușirea democrației Israelului.

Între timp, zeci de palestinieni continuă să fie uciși de atacurile israeliene în fiecare zi în Gaza, iar 101 ostatici israelieni – dintre care aproximativ o treime sunt confirmați morţi – continuă să rămână în captivitate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇