Ministrul de Externe spune că angajații unei instituții care promovează antreprenorii români în străinătate nu știu nici engleză, nici limba țărilor în care sunt detașați

Ministrul de Externe spune că angajații unei instituții care promovează antreprenorii români în străinătate nu știu nici engleză, nici limba țărilor în care sunt detașați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a vorbit, miercuri seară, despre Agenţia română pentru investiţii şi comerţ exterior (ARICE), instituţie care are rolul de a promova antreprenorii români în străinătate, dar care are unii angajaţi care nu ştiu nici engleză, dar nici limba ţării în care sunt detaşani.

Agenţia română pentru investiţii şi comerţ exterior (ARICE) are 290 de angajaţi şi a avut, în 2024, cheltuieli de 27 de milioane de euro.

”Ţările au din ce în ce mai mult instrumente de promovare a propriilor antreprenori, de promovare a mediului lor de afaceri, de promovare a investiţiilor companiilor lor în alte ţări. Feedback-ul pe care l-am primit, felul în care au reacţionat antreprenorii şi mediul afacerilor, asta a fost mixt”, a declarat Oana Ţoiu.

Aceasta a explicat că doar izolat au existat cazuri de succes în legătură cu această instituţie.

”Instituţional, suntem mai mulţi cei care credem că ARICE, ca atare, mai ales proporţional cu bugetul pe care l-a avut disponibil, are nevoie de o reformă semnificativă. Şi este trecută şi în programul de guvernare asta şi avem votul Parlamentului pentru a merge mai departe în această direcţie de reformă”, a mai declarat Ţoiu.

Potrivit acesteia, ”e foarte clar că nu funcţionează la nivelul la care ar trebui să funcţioneze”.

Oana Ţoiu spune că sunt necesare ajustări: ”Resursele care le-au fost alocate din punctul nostru de vedere nu sunt cu adevărat reflectate în rezultatele aduse (…)

Spre noi au venit observaţii din partea unor antreprenori că au găsit în două, trei ţări angajaţi ARICE, a căror misiune era promovarea investiţiilor româneşti sau aducerea unor investiţii străine către România, care nu ştiau engleză. Şi nici limba statului respectiv. E complicat să poţi să-ţi faci meseria aşa. Mă îndoiesc că vor putea continua în momentul în care cu adevărat măsurăm rezultatele”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇