Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, i-a acuzat duminică pe membrii Opoziţiei din Belarus care au părăsit ţara în timpul recentelor proteste că vor „vărsare de sânge”, potrivit agenţiei ruse de presă RIA, preluată de Reuters.
El a adăugat că lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, care plecat în Lituania în contextelor protestelor de după alegerile controversate din urmă cu două săptămâni, a fost supusă unor „presiuni”, în contextul în care a început să dea tot mai multe declaraţii în engleză recent.
Lavrov a spus de asemenea că, în absenţa unor observatori internaţionali, va fi imposibil de dovedit că preşedintele belarus Aleksandr Lukanşenko nu a câştigat alegerile de la 9 august, a raportat şi agenţia de presă Interfax, preluată tot de Reuters.
El a mai declarat că Moscova face apel la iniţierea unui autentic dialog naţional în Belarus.
Şeful diplomaţiei ruse a atras avertizat de asemenea din nou împotriva "instigării la turbulenţe din exterior" şi a unui nou "scenariu ucrainean".
Amintim că zeci de mii de persoane manifestează duminică la Minsk împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, menţinând presiunea după două săptămâni de la declanşarea unei mişcări de protest istorice pentru a denunţa scrutinul despre care opoziţia spune că a fost fraudat.
Citește AICI mai multe articole despre evenimentele din Belarus.