Mike Johnson a obţinut suficiente voturi pentru a-şi păstra şefia Camerei Reprezentanţilor, după ce doi republicani care votaseră iniţial împotriva lui şi-au schimbat votul în ultimul moment, într-o răsturnare de situaţie.
După aproape 45 de minute de la începerea votului, Johnson a fost anunţat ca fiind „ales în mod corespunzător” preşedinte al celui de-al 119-lea Congres, relatează CNN. El a câştigat cu 218 voturi.
Deşi Johnson va păstra ştafeta, el se va confrunta cu o mare provocare în Congres, cu cea mai restrânsă majoritate din ultimii aproape 100 de ani.
Cum s-a întâmplat: După votul iniţial prin apel nominal, Johnson părea să fi pierdut cursa, cu trei „dezertări” din rândurile Partidului Republican - mai mult decât îşi putea permite să piardă. Reprezentantul Thomas Massie a votat pentru reprezentantul Tom Emmer, republicanul Ralph Norman a votat pentru Jim Jordan, iar Keith Self a votat pentru Byron Donalds.
Cu votul tuturor membrilor, Johnson nu-şi putea permite decât o singură „dezertare” din partea Partidului Republican.
Dar, după ce toată lumea a votat, votul a rămas deschis pentru o perioadă mai lungă de timp - ceea ce înseamnă că nu a fost încheiat oficial - iar Johnson a lucrat pentru a-şi obţine voturile.
Apoi, Self şi Norman şi-au schimbat votul în favoarea lui Johnson.
Alegerea preşedintelui Camerei Reprezentanţilor este un test al influenţei lui Donald Trump în Congres, viitorul preşedinte acordându-i sprijinul lui Mike Johnson.
Dorindu-i „mult noroc” vineri, într-un mesaj pe reţeaua sa Truth Social, înainte de vot, viitorul preşedinte l-a descris pe politicianul din Louisiana drept „un om bun şi foarte capabil, care nu este departe de a avea un sprijin de 100%”.
„O victorie pentru Mike astăzi va fi o mare victorie pentru Partidul Republican”, a insistat Donald Trump.