Mii de zboruri anulate în SUA, din cauza blocajului guvernamental: traficul aerian va fi redus cu până la 10%

Mii de zboruri anulate în SUA, din cauza blocajului guvernamental: traficul aerian va fi redus cu până la 10%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Transporturile aeriene din Statele Unite sunt grav afectate de cel mai lung blocaj guvernamental din istoria țării.

Secretarul american al Transporturilor, Sean Duffy, a anunțat că traficul aerian va fi redus cu până la 10% în următoarele zile, la 40 de aeroporturi majore, dacă impasul politic de la Washington continuă.

Asta ar însemna anularea a 3.500 – 4.000 de zboruri pe zi, potrivit estimărilor presei americane.

Decizia vizează doar zborurile interne, iar primele reduceri – de aproximativ 4% – vor intra în vigoare vineri, urmând să ajungă la 10% până pe 14 noiembrie, scrie BBC.

Printre aeroporturile afectate se numără Atlanta Hartsfield-Jackson, New York JFK, Chicago O’Hare, Washington Reagan National și Los Angeles International.

Potrivit Administrației Federale a Aviației (FAA), măsura a fost impusă din motive de siguranță, după ce controlorii de trafic aerian, neplătiți de peste o lună, au început să acuze epuizare și stres.

În total, 1,4 milioane de angajați federali sunt fie trimiși acasă fără plată, fie lucrează fără salariu, deoarece Congresul nu a reușit să adopte bugetul federal.

„Prioritatea noastră este siguranța. Nu este o decizie politică, ci una luată pentru a reduce riscurile din sistem, în condițiile în care controlorii continuă să lucreze fără a fi plătiți”, a declarat Duffy.

Sindicatele avertizează că tot mai mulți angajați își iau al doilea job pentru a supraviețui sau lipsesc de la muncă din cauza stresului, ceea ce duce la lipsă acută de personal în jumătate dintre marile aeroporturi americane.

Companiile aeriene încearcă să gestioneze situația şi au anulat preventiv sute de zboruri.

Delta Air Lines a anulat circa 170 de zboruri regionale care erau programate vineri, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului pentru CNN.

United Airlines va anula preventiv aproximativ 200 de zboruri începând de vineri, incluzând în mare parte tot curse regionale.

American Airlines a redus programul de zboruri cu 4% la 40 de aeroporturi, de vineri până luni, fiind vorba de circa 220 de zboruri anulate în fiecare zi, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, Sarah Jantz.

Aproximativ 100 de zboruri ale Southwest Airlines vor fi anulate vineri, a afirmat compania. Un purtător de cuvânt al Southwest a cerut Congresului să ”rezolve imediat impasul” şi a spus că operatorul stabileşte ajustările necesare pentru a respecta reducerea cerută de FAA.

De la 1 octombrie, odată cu expirarea bugetului federal, republicanii şi democraţii din Congres nu reuşesc să ajungă la un acord pentru a elimina acest blocaj care pune sute de mii de funcţionari în şomaj tehnic, perturbă plata ajutoarelor sociale şi destabilizează chiar şi iată traficul aerian.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇