Victor luptă pentru țara lui de ani de zile, chiar dacă nu și-a dorit să pună vreodată mâna pe armă. Acum e însă mai hotărât ca niciodată să lupte până la capăt, nu numai pentru el și pentru familia sa, ci pentru ca niciunul dintre noi să nu ajungem în situația lor.
Înainte de izbucnirea războiului, el și logodnica lui visau să trăiască într-una din suburbiile cochete de lângă Kiev, unde s-au mutat multe familii tinere.
Însă visurile lor au fost spulberate de bombe, iar tancurile și rachetele au făcut una cu pământul toate clădirile de acolo, își amintește Victor, un locotenent de 34 de ani din Forțele Armate Ucrainene. De meserie arheolog, Victor este un tip boem, care nici nu s-ar fi gândit să pună mâna pe arme. Nu până în 2014, când rușii au invadat Crimeea.
„Agresiunile rușilor nu ne-au dat de ales”, povestește locotenentul ucrainean, care s-a înrolat în armată ca voluntar, în 2015, iar de atunci a căpătat experiență ca infanterist și artilerist.
Anul trecut a obținut și o diplomă în psihologie militară, iar acum le oferă consiliere psihologică soldaților și coordonează colaborarea dintre armată și voluntarii civili.
În ziua interviului pentru spotmedia.ro, din cursul acestei săptămâni, Victor pleca din nou pe linia frontului.
Înainte de război, tânărul absolvent de istorie antică și arheologie lucra la Muzeul Maidan. În ziua atacurilor, l-a sunat o colegă îngrijorată de ce se va întâmpla cu exponatele. Și-a luat lucrurile într-o traistă și s-a dus direct la baza militară.
A locuit săptămâni întregi în centrul de recrutare, timp în care a vorbit tot timpul la telefon cu cei de pe front sau cei care locuiau în orașele încercuite de ruși.
„Cei mai șocați sunt copiii” a mărturisit el și pentru presa maghiară, recunoscând că adeseori îi vine și lui să plângă, după ce vorbește cu oamenii.
Este supărat și se plânge că rușii au promis să elibereze civili din orașele asediate, dar continuă să le atace constant. Aproape de Kiev, localitățile Bucha, Hostomel și Irpin se află în cea mai nefericită poziție. Sunt probleme și în regiunea lui natală, Zaporojie, mai ales în localitățile Orikhiv și Polohî.
„Logodnica mea a încercat să ducă medicamente pacienților și nu a putut din cauza bombardamentelor”, a povestit tânărul.
Victor spune că rachetele cauzează o catastrofă umanitară în orașele asediate. Oamenii nu au ce să mănânce, nu au apă, căldură sau electricitate. „Ce-mi spun oamenii la telefon este genocid, nu război”, spune el, menționând cazul unui primar din Gostomel, la 25 de kilometri de Kiev, care a fost ucis în timp ce le împărțea oamenilor pâine.
L-am întrebat de unde au, totuși, ucrainenii atâta forță să lupte cu armata rusă.
„Suntem pe pământul nostru, iar asta ne dă putere și încredere. Ne apărăm de cei care vin să ne ocupe țara. Nu se vor opri din proprie inițiativă. Singura modalitate de a-i opri este să-i distrugem - e singura noastră cale. Și vom câștiga”, spune Victor.
În Ucraina, recruții au la dispoziție doar trei zile de pregătiri înainte să ajungă pe front. Cum se descurcă? Vor să lupte?
„Lucrurile diferă de la un departament la altul. Avem sute de mii de cetățeni care s-au înrolat în armata ucraineană în cei 8 ani de război - da, războiul a început acum 8 ani - așa că au experiență. Așa că exact acei bărbați (cu experiență militară - n.red.) sunt aleși să lupte pe front.
În ceea ce privește forțele locale de apărare, lucrurile stau puțin altfel. Aceste forțe armate sunt create din oameni fără vreun fel de experiență. Dar sunt motivați, învață repede și chiar au succes în lupta cu inamicii.
Una dintre primele probleme ale războiului a fost numărul mare de oameni care și-au dorit să lupte pentru patria-mamă. Erau cozi lungi la centrele de recrutare. Armata nu avea pus la punct un proces de organizare, prin care să-i poată recruta pe toți în același timp. Așadar, posturile de apărare locale sunt ocupate în proporție de 100%, restul oamenilor fiind trecuți pe lista de așteptare.
Desigur, oamenii sunt diferiți, sunt și oameni care vor să fugă sau să se ascundă, dar aceștia sunt în minoritate”, ne-a explicat locotenentul.
L-am întrebat și despre batalionul internațional format din voluntari străini care au venit să apere Ucraina, dar și despre contramăsurile luate de Rusia, care aduce în Ucraina ceceni și mercenari din Siria.
„Aș vrea să fiți atenți la diferența dintre aceste două lucruri. Voluntarii care vin în Ucraina fac asta pentru că vor. În Rusia, ei folosesc forțe armate neregulate sub 'steagul negru' - este politica lor guvernamentală și o practică uzuală.
Desigur că primim cu bucurie voluntari din alte țări, pentru că aduc cu ei nu doar experiența militară, ci și susținerea lumii întregi”, spune Victor.
Se aștepta ca rușii să asedieze Kievul și întreaga țară? Și până unde vor merge?
„Nu am avut niciun dubiu că escaladarea evenimentelor se va produce, mai devreme sau mai târziu. Mă așteptam ca atacurile să aibă loc pe flancul estic al țării.
Totuși, nu mi-am imaginat că Putin va ataca civili folosind rachete. Scopul lui Putin este refacerea URSS și întoarcerea NATO la granițele din anul 1997.
A lăsat în urmă crime oribile, vorbim de câteva mii de ucraineni uciși în ultimele săptămâni (nu există încă o numărătoare, dar sunt nu mai puțin de 3.000 de civili). Și nu se vor opri aici. Economia Rusiei se prăbușește, dar nu va abandona lupta, până când nu va fi zdrobită”, spune Victor.
Ce se întâmplă pe front și cine câștigă războiul?
„Caracteristica luptelor s-a schimbat cu mult. Planul de război tip blitzkrieg al rușilor a eșuat, acesta este un adevăr. Nu și-au atins obiectivele, ba chiar i-am lovit grav. Această incursiune s-a lăsat cu peste 10.000 de morți și mii de echipamente militare distruse.
A venit vremea războiului de poziționare. Au înțeles că nu au suficiente forțe împotriva armatei noastre, așa că au început să terorizeze civilii. Nu pot folosi alt cuvânt decât genocid. (...)
Vedem acum provocări la televiziunea rusă, vedem că pregătesc terenul pentru atacuri chimice sau nucleare. (...)
Oamenii stau în raza bombelor fără semnal la telefon, mâncare sau medicamente. Și ce este interesant e că asta se întâmplă în orașe cu populație majoritar pro-rusă. Chiar și pe teritoriile ocupate, oamenii ies în stradă pentru a riposta, chiar dacă se află în plină criză umanitară.
Sigur că vom câștiga, nu avem niciun dubiu. Întrebarea este cu ce preț”, conchide tânărul locotenent.