- Translatorii sunt voluntarii cu cel mai important rol din întregul sistem de sprijin acordat ucrainenilor care ajung în țară.
- Autoritățile n-au reușit să creeze un serviciu integrat de traducători care să funcționeze în toate punctele importante prin care se deplasează cei care fug din calea rușilor.
- Nu există suficiente informații în ce privește documentele emise de statul român celor care primesc azil, ce drepturi au și cum le pot folosi.
Peste două milioane de ucraineni au fugit din calea războiului. Este cel mai mare aflux de refugiați înregistrat în Europa de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Sute de mii dintre ei au intrat în România şi Republica Moldova. Majoritatea ucrainenilor s-a îndreptat însă către Polonia.
Ca să treacă granița, refugiații petrec ore întregi în frig, vânt și ninsoare. Numărul persoanelor care încearcă să plece din țară e atât de mare încât poliția vamală nu face față, chiar dacă a mărit personalul. Infrastructura și capacitatea informatică de prelucrare a datelor nu rezistă cererii uriașe.
Cei care vin cu automobilele personale așteaptă în coloană peste 10 ore, iar cei care trec granița pe jos fac între trei și șase ore.
Refugiații sunt, de fapt, mame, copii și bunici. Bărbații cu vârsta între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara.
“După câteva săptămâni petrecute în Ucraina, am trecut ieri granița spre România, pe la vama Siret, împreună cu mii de femei și copii. La fel ca la multe alte granițe terestre, era o coloană uriașă de mașini, iar coada pentru pietoni se parcurgea în șase ore istovitoare, având în vedere temperaturile sub zero grade și rafalele învolburate de ninsoare. Acest lucru s-a datorat în întregime procesării lente a ieșirilor din partea ucraineană”, a scris jurnalistul Shaun Walker, de la cotidianul britanic “The Guardian”.
Experiența reporterului englez e asemănătoare cu cea trăită de mine, atunci când am fost în Ucraina. Întoarcerea în România este cu adevărat dificilă și ajută la înțelegerea suferinței, oboselii și disperării pe care le suportă refugiații.
Dar, odată intrați în România, aceștia sunt ajutați atât de organizațiile umanitare, cât și de autorități. Sunt așteptați cu hrană, haine, facilități de cazare și de transport.
Lipsesc informațiile legate de documente pentru cei care cer statutul de refugiați
La vama Siret funcționează un comandament care se ocupă de administrarea întregului flux de refugiați, dar asta nu înseamnă că ucrainenii care intră în țară nu au o serie de probleme pe care autoritățile nu reușesc să le rezolve.
“…procedurile de azil nu sunt cunoscute de către cei care îi întâmpină pe acești oameni la graniță sau de către autoritățile care îi direcționează către centrele operate de specialiștii din Inspectoratul General de Imigrări (IGI) pe cei care nu au pașaport biometric și au doar carte de identitate sau n-au nimic”, a scris Roxana Lupu, voluntar la vama Siret, pe pagina ei de Facebook.
“Nu există o comunicare clară și unitară pe procedura de azil…pentru cei care nu au acte și vor să plece mai departe. Peste 80% dintre ei vor să ajungă în țări ca Italia, Spania, Cehia, Ungaria, Anglia, și nu știu cum și nici dacă pot face asta, odată ce au intrat într-o procedură de azil – care le oferă o adeverință temporară cu care locuiesc legal pe teritoriul României, adeverință care ține loc și de act de identitate”, a observat Roxana Lupu, cea care coordonează o campanie de strângere de ajutoare și transportarea lor în Ucraina.
Dar cea mai mare problemă în relația cu refugiații o reprezintă comunicarea. Translatorii sunt interfața dintre aceștia și autorități.
Un translator, personaj dintr-un roman rusesc
De când a început criza, translatorii sunt voluntari. Profesori, studenți din Siret, Suceava, Cluj, care vorbesc ucraineana și rusa, au venit la punctele de trecere a frontierei pentru a-i primi pe refugiați.
Reprezentanții Guvernului n-au reușit să realizeze nici până acum, la două săptămâni de la începerea războiului, un serviciu de translatori și un plan de coordonare a acestora, pentru a exista posibilitatea de comunicare în toate punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, dar și în gări, aeroporturi sau auto-gări.
Ivan Mironov stă cu mâinile în buzunarele hainei maro, iar vântul îi flutură barba încărunțită. Privindu-l de la distanță, senzația că a ajuns la vama Siret, coborând din paginile unui roman de Dostoievski, nu poate fi îndepărtată cu ușurință.
“Am venit din proprie inițiativă”, spune el. “Cum am auzit că au început să fugă din fața bombelor, mi-am dat seama că e nevoie de persoane care știu limba”, a mai adăugat el.
Bărbatul are 60 de ani și e din comuna Lipoveni, județul Suceava, în care locuiesc, în marea majoritate, etnici ruși, creștini de rit vechi.
Când se apropie de femeile ostenite, care cară bagaje și copii, acestea au o reținere, dar când îl aud vorbind se destind și îi spun repede ce probleme au.
Ivan are o voce blândă, iar cuvintele le rostește rar, folosind o tonalitate caldă. E ușor de urmărit, chiar dacă nu înțelegi limba rusă.
În funcție de ce-i cere un refugiat sau altul, acesta se întoarce spre pompieri sau voluntari, transmițându-le doleanțele femeilor împovărate de bagaje.
În câteva minute, totul se rezolvă. Mamele, copiii și bătrânii sunt însoțiți către un microbuz și duși spre o destinație aleasă de ei sau spre taberele ISU din Siret și Rădăuți.
“De două zile de când vin aici, am văzut multe lacrimi”, povestește el. “Am luat o familie la mine. Am o casă mare, căldură, mâncare”, adaugă el.
Șofer în Germania ca să-și poată ajuta fiica
Ivan Mironov e căsătorit și are o fată de 25 de ani și un băiat de 29. Fiica lui a terminat facultatea și lucrează în străinătate.
“Am muncit mult ca s-o întrețin. Trei ani am lucrat ca șofer în Germania”, povestește el, mândru că a reușit să-și ajute copiii să pornească pe un drum în viață.
“Nimeni nu se bucură de război”, spune el. “Aduce suferință și greutăți”.
Ivan Mironov ajută oamenii în vremea aspră, vorbind molcom și câștigându-le încrederea celor care și-au lăsat o parte din viață în urmă, zdrobită de bombe și focuri de armă, pentru a o lua de la capăt într-o altă lume, una necunoscută.
“În România a fost o primire cu adevărat impresionantă, cu zeci de voluntari, vorbind engleză, rusă sau ucraineană, băuturi calde, mâncare și autobuze către Suceava, cel mai apropiat oraș. De acolo, toate călătoriile cu trenurile românești sunt gratuite. Când am zburat azi din orașul Iași, aeroportul era plin de refugiați ucraineni. Și aici erau standuri de informare, mâncare gratuită și alți voluntari care-i ajutau pe refugiați”, a scris jurnalistul Shaun Walker, într-un articol publicat de cotidianul “The Guardian”.
Refugiații din Ucraina vor veni spre vest multă vreme de aici înainte, chiar și după ce războiul se va fi încheiat. Vladimir Putin nu numai că a invadat fără motiv o țară independentă, dar a creat și o uriașă criză umanitară.