- A făcut armata doi ani în URSS și a mâncat borș alături de soldații ruși pe care-i considera frați.
- Peste 50 de oameni s-au strâns într-o încăpere unde se desfășoară o teleconferință cu un reprezentant al guvernului, care le spune cum să organizeze apărarea civilă în zonă.
- Lista cu nevoile urgente ale voluntarilor din Oprișeni pentru a putea rezista în fața rușilor.
În încăpere erau peste 50 de oameni. Un laptop fusese așezat pe un birou, iar mulțimea se strânsese în jurul lui și asculta cu atenție.
Un bărbat vorbea în ucraineană. Era un reprezentant al guvernului, echivalentul unui prefect de județ, la noi. Acesta le transmitea comunităților din Oprișeni și Slobidka ultimele informații despre război, dar mai ales cum trebuie să se organizeze.
Teleconferința a durat mult. Începuse deja când am ajuns în sediul primăriei și a mai durat cel puțin o jumătate de oră.
N-am fost lăsat să asist, dar oamenii mi-au permis să fac o fotografie.
În spatele computerului, steagul comunei și cel al Ucrainei erau sprijinite de perete.
Pe fețele participanților se putea citi îngrijorarea. Prefectul le descria planul de apărare civilă, cum trebuie să se organizeze și să urmărească atunci când sunt în misiune.
“Avem o echipă de oameni din sat care s-au înregistrat pentru misiuni de apărare civilă”, declară primarul localităților Oprișeni și Slobidka Nicolae Popovici, 52 de ani, pentru Spotmedia.ro.
“Cea mai importantă misiune e să descoperim eventuali diversioniști. Alături de noi sunt forțele de poliție și cele militare”, adaugă edilul.
Primar, de-un sfert de veac
Nicolae Popovici e la al șaselea mandat. “Am câștigat alegerile în 1997, când aveam doar 27 de ani. Pot spune că de-o viață conduc cele două localități, una cu etnici români și una cu ucraineni”, povestește el.
E un bărbat înalt, tuns scurt, soldățește. Are o figură aspră, dar pe care e prins un mic zâmbet, ceea ce-l face plăcut. E îmbrăcat cu o bluză neagră peste care și-a pus pulover maro, iar deasupra are un sacou albastru din lână cu mici carouri galbene.
Cu toate că hainele nu se asortează deloc, primarul reușește să-și mobilizeze luptătorii, să-i împartă în echipe și să le spună ce au de făcut.
Am ajuns la primăria din Oprișeni adus de unul dintre luptătorii voluntari de la marginea satului.
Mă întorceam din Cernăuți spre graniță, să intru în România când, pe marginea șoselei, am văzut, în decurs de câțiva kilometri, mai multe baricade. În fața unora erau grupuri de oameni care păzeau intrările în localități.
Habar n-aveam dacă sunt înarmați sau nu. Imediat după ce Vladimir Putin a declanșat invazia, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a semnat un decret prin care mii de arme au fost distribuite cetățenilor pentru a forma trupe de apărare civilă.
Am decis să-mi asum toate riscurile. Doream să vorbesc cu voluntari care-și apărau țara.
Când războiul ridică bariere între oameni
Am oprit mașina în cea mai apropiată parcare. M-am dat jos și am pornit spre baricadă, ținând într-o mână carnetul de reporter și legitimația de presă, iar în cealaltă pașaportul. Mă apropiam cu brațele ridicate și depărtate de corp, în cel mai pașnic mod cu putință.
Spre norocul meu, n-am văzut nicio armă la vreunul dintre voluntari. Cum am ajuns, aceștia mi-au luat actele și le-au cercetat cu atenție. Un noroc și mai mare a fost că erau etnici români. Vorbeam aceeași limbă.
Dar războiul ridică multe bariere între oameni, așa că nu pot spune că m-au primit cu brațele deschise și nici că le-am câștigat rapid încrederea.
Le-am spus că vreau să scriu despre ei pentru ca oamenii din țară să afle cum se desfășoară războiul.
Faptul că sosiseră deja transporturi cu ajutoare din România și aflaseră de ce se întâmpla la graniță a făcut ca majoritatea celor de la baricadă să accepte “să vorbească cu presa”.
Au fost și voci care au spus că e periculos și că primarul le-a cerut să raporteze orice contact cu străinii.
Chiar și o vorbă bună e un câștig pentru noi
Unul dintre ei m-a întrebat dacă vreau să merg la primărie, pentru că acolo avea loc chiar în acel moment “o mare ședință”.
Am fost de acord. Mi-am luat mașina și l-am urmat pe voluntarul care conducea o dubiță Mercedes de culoare albă.
Satul Oprișeni coboară din stânga drumului european, pe sensul de mers către graniță, într-o vale molcomă în care casele sunt așezate de-o parte și de alta a unui drum neasfaltat. Primăria se află în spatele bisericii, acestea fiind cele mai mari clădiri din localitate.
“În zona Cernăuți e încă bine”, spune primarul Nicolae Popovici. “Nu sunt bombardamente, dar trebuie să fim atenți. De aceea, am creat un sistem de apărare. Fiecare voluntar e înscris în acest detașament și primește o adeverință”, povestește primarul.
“Nu folosim arme de foc”, adaugă acesta, spunând că în regiune nu s-au distribuit.
“Toată lumea e stresată. Nimeni nu s-a gândit că așa ceva ar putea să se întâmple. În tinerețe am făcut doi ani serviciul militar în URSS. Eram frați cu rușii. Mâncam borș din aceeași oală. Nu mi-am închipuit o astfel de nenorocire”, a povestit Nicolae Popovici.
Pe fața lui oboseala săpase urme adânci. Telefonul suna continuu, iar oamenii intrau la el în birou cu tot felul de probleme care așteptau o rezolvare. Dar nu dădea niciun semn de nervozitate sau panică. Rezolva, pe rând, tot ce se putea. Restul amâna, cerându-le oamenilor să aibă răbdare.
“Le mulțumesc tuturor celor care ne acordă ajutor. Suntem în război. Chiar și o vorbă bună, spusă la timp, e un câștig pentru noi. Suntem optimiști. Vom birui. Sperăm ca prietenia dintre România și Ucraina să existe tot timpul”, a mai spus primarul.
De ce au nevoie cei din Oprișeni pentru a rezista?
Edilul comunei a spus că orice ajutor e binevenit pentru că situația e dificilă.
În principal are nevoie de:
- medicamente;
- conserve și alimente neperisabile;
- îmbrăcăminte de anduranță, cum ar fi haine de camuflaj, de vânători, pescari și alte activități în care se stă mult în aer liber;
- echipamente de protecție, cum ar fi căști militare sau de construcții, cotiere, genunchiere, protecții pentru coloana vertebrală.
Aceste echipamente specifice sunt pentru echipele de luptători voluntari care petrec multe ore afară, în vânt, ninsoare și frig.
La plecare, m-am îmbrățișat cu primarul și cu voluntarii de la baricadă.