- Autoritățile au fost luate din nou prin surprindere de evenimente, dar s-au redresat, începând cu data de 26 februarie, atunci când ISU ridică prima tabără.
- Cea mai mare nevoie pe care o au cei care trec granița este de îndrumare și informații pentru a găsi transport și cazare.
- Voluntarii, prin efortul lor, au reușit să schimbe imaginea României. Refugiații sunt copleșiți de ajutorul primit.
Primii ucraineni plecați din calea războiului au început să intre în România din data de 25 februarie, la o zi de la începerea ostilităților.
La frontieră au găsit doar voluntari, autoritățile românești, nefiind pregătite.
ISU Suceava ridică prima tabără pe stadionul Siret, sâmbătă, 26 februarie, iar mai mulți prefecți din Moldova se plângeau în aceeași zi că n-au fost anunțați de criză de la centru.
La o săptămână de când Vladimir Putin a declanșat invadarea Ucrainei, voluntarii, într-un număr tot mai mare, sunt la Vama Siret.
Ei oferă serviciul de traducere, intermediază comunicarea dintre refugiați și autorități. O parte din transportul ucrainenilor către alte orașe din România sau din străinătate e făcut gratuit atât de ISU, cât și de ONG-uri.
Există și companii, mai ales pentru cursele lungi din Europa, care vând bilete.
Cazarea, în cea mai mare proporție, e oferită de voluntari, listându-se pe platformele sociale sau anunțându-și disponibilitatea la comandamentul din clădirea vămii, unde s-a format o echipă care coordonează fluxul de refugiați.
Sunt oameni veniți din Suceava, Botoșani, Rădăuți, care stau la graniță și anunță că oferă cazare.
Îndrumarea, cea mai mare nevoie a refugiaților
“Nimeni n-a fost suficient de pregătit”, spune Simona Rădășanu, 48 de ani, consilier juridic, voluntar SMURD, antrenată pentru intervenții în situații de urgență.
Primul ei obiectiv când a ajuns în Vama Siret a fost să organizeze traducătorii. A observat că la anumite ore din zi erau prea mulți, iar în altele lipseau cu desăvârșire.
Simona a calculat că are nevoie de un flux de câte opt ore cu 36 de translatori. A numit o coordonatoare a acestora, care a listat toți voluntarii care oferă acest serviciu și i-a organizat pe schimburi.
Asigurarea traducerii e o activitate critică în ce privește asistența oferită refugiaților. Primul lucru pe care vor să-l facă aceștia după ce trec granița este să comunice cu cineva care poate să-i îndrume.
Cei mai mulți nu vorbesc engleză, iar traducătorii sunt foarte solicitați.
“Au venit studenți din Suceava, din Cluj, dar și profesori din orașul Siret, care știu ucraineană”, spune Simona Rădășanu.
“O altă problemă pe care am fost nevoiți s-o rezolvăm a fost organizarea ajutoarelor primite. Lumea aduce mai mult decât avem nevoie la un moment dat și se face risipă”, mai adaugă voluntarul SMURD, pentru spotmedia.ro.
Copilul care a refuzat jucării
Pe șoseaua ce leagă orașul Siret de punctul de trecere a frontierei, care taie un câmp drept ca-n palmă, de o parte și de alta s-au ridicat corturi, tarabe, chioșcuri, în care asociații neguvernamentale, fundații, parohii și companii oferă hrană, haine, pături, locuri de odihnă, asistență medicală sau psihologică.
Privită de la distanță, Vama Siret pare un târg ad-hoc, dar în care nimic nu e de vânzare, ci totul e pentru sprijinirea unor oameni care au fugit de război.
“Ucrainenii sunt copleșiți de ajutorul primit”, spune Simona Rădășanu.
“Când ajung, sunt speriați, se tem, n-au încredere și asta se întâmplă din cauza traumelor. Am întâlnit copii care au refuzat jucării. Nu pot să creadă că toate astea li se oferă gratis, de la cartele de telefon, la cazare și transport. Ne spun mereu că suntem adevărații lor frați”, a povestit Simona Rădășanu.
Femeia înaltă, cu părul blond și două cozi împletite, îmbrăcată în uniformă, transmite încredere în jur, mișcându-se dezinvolt printre refugiați, voluntari și autorități.
Intervine când apare un blocaj. Știe pe toată lumea, caută șoferi, translatori și oferte de cazare, iar ucrainenii o privesc ca pe-o zeiță salvatoare.
Adolescenții care schimbă opinia străinilor despre România
Afară, temperatura a coborât sub zero grade Celsius. Patru adolescenți de 17 ani stau zgribuliți în fața unei tarabe acoperite cu o prelată din pânză de cort pe care sunt așezate pachete de hrană, îmbrăcăminte și pături.
Sunt elevi la Liceul Tehnologic “Ion Nistor”, din Vicovu de Sus, o localitate aflată la 60 de kilometri de Vama Siret.
Bianca Georgiana, Maria, Paul Gabriel și Iulian au venit cu ajutoare strânse de colegii lor ca să-i sprijine pe refugiați.
Întrebați ce i-a determinat să facă atâta drum și să stea în frig atâtea ore, Maria a spus că “vrem să schimbăm opinia străinilor despre noi”.
Nu le-am spus că eroismul lor tocmai îmi schimbase și mie starea sufletească, făcându-mă să fiu mai puțin îngrijorat pentru viitor.