- Comunele și satele au intrările baricadate, fiind păzite de bărbații care încă n-au fost înrolați.
- Fiecare localitate s-a transformat într-o unitate militară de apărare, coordonată de primar, care primește instrucțiuni de la poliție și armată.
- Prin vestul țării intră convoaiele care aduc arme, muniție și provizii, fiind singurul teritoriu pe care rușii n-au reușit să deschidă niciun front.
- Toți oamenii din Ucraina sunt afectați de războiul care i-a luat prin surprindere. Nu au crezut niciun moment că Putin îi va ataca.
Din vama Siret și până la Cernăuți e o distanță de 42 de kilometri, pe șosea. Lungimea unei curse de maraton. Drumul e bun în prima parte, apoi, cu cât te apropii de oraș, se strică. E plin de petice și gropi.
În zona de graniță sunt multe comune și sate de etnici români. Vorbesc și ucraineană, iar cuvintele se amestecă. Cineva venit din sudul României trebuie să facă eforturi mari să înțeleagă ce i se spune.
De-o parte și de alta a șoselei europene (E85), la intrarea în localități, au fost ridicate baricade care blochează accesul autovehiculelor.
“Circulația se face doar pe drumul principal, păzit de noi”, a spus luptătorul voluntar Viorel Popovici, 42 de ani, pentru Spotmedia.ro.
Din loc în loc, pe șosea, se pot zări grupuri de bărbați cu veste fosforescente pe ei, galbene sau portocalii, postați în mijlocul drumului și verificând toate vehiculele care vor să intre în localitate.
Aceste filtre sunt organizate și coordonate de primarii localităților, care țin legătura cu poliția și armata.
Luptătorii voluntari sunt luați în evidența militară, dar n-au fost încă înrolați, aflându-se acum în subordinea primarului, care are și rolul de comandant al echipelor de apărare civilă.
Străinii sunt priviți cu neîncredere
Oprișeni e o localitate situată la 9 kilometri de granița Ucrainei cu România. Are 3.000 de locuitori, conform autorităților locale, iar mulți bărbați au fost deja înrolați și luptă pe fronturile din țară.
Angajații din primărie au rude apropiate care sunt la război. Cei rămași acasă sunt îngrijorați și urmăresc cu înfrigurare știrile pentru a afla ceva, o informație care să-i liniștească, să le dea speranță.
“Nu ne-am așteptat să înceapă războiul. Toată lumea din jur ne spunea că nu se va întâmpla nimic”, îşi aminteşte o funcționară din primărie, care n-a vrut să-și dea numele.
Frica stăpânește totul în jur. Oamenii sunt suspicioși, iar străinii sunt priviți cu neîncredere. Poliția le-a cerut să raporteze orice contact cu persoane din afara comunității. Când am intrat în primărie, un angajat a făcut copii după pașaport și legitimația de serviciu, acestea fiind îndosariate.
Încălzirea în sat se face cu lemne, iar curentul electric e atât de scump, încât multe familii “nu aprind lumina”, spune aceeași funcționară. “De exemplu, jumătate din salariul meu se duce pe factura pentru curent”, adaugă ea.
Salariul minim e în jur de 150 de euro. Cu atât sunt plătiți și angajații primăriei care nu au sporuri, prime sau bonusuri ca-n România.
Pe scuarul din mijlocul drumului de acces către Oprișeni e un maldăr de butuci. În cel mai mare e înfipt un topor.
“Îi folosim ca să ne încălzim noaptea”, spune un luptător.
Pe trotuar a fost ridicat un cort în care bărbații se adăpostesc de vântul aspru. Pe fețele lor marcate de greutățile vieții se citește îngrijorarea.
Suntem aici ca să ne apărăm țara
La început, n-au vrut să stea de vorbă cu presa. “Ni s-a spus că e pericol”, a explicat un luptător. Dar când au aflat că vin din România au devenit mai înțelegători.
În localitate sosiseră, deja, câteva transporturi cu ajutoare, iar oamenii au înțeles că supraviețuirea lor va depinde și de sprijinul venit de peste graniță.
de sprijinul dat de România - Foto: Spotmedia.ro
Luptătorii voluntari sunt bărbați de peste 40 de ani. Mulți dintre ei au fost în armată sau au făcut ceea ce se numește “serviciul militar alternativ”, adică un fel de “pregătire pentru apărarea patriei”, după orele de muncă.
Luptătorii voluntari nu sunt înarmați, misiunea lor fiind de pază și patrulare, iar dacă observă ceva, trebuie să anunțe rapid primarul, poliția sau armata.
“Nota zece pentru România”, spune Viorel Petriuc, 43 de ani, proprietar de firmă de granit pentru construcții.
“S-a mișcat mai bine decât Ucraina”, a adăugat el.
Singura lui preocupare e apărarea țării. “Totul e blocat. Nu se mai cumpără și nu se mai vinde nimic. Lucrătorii au fugit ori s-au înrolat”, povestește Petriuc, care a fost la baricadă pe parcursul nopții, iar acum a venit la primărie pentru o ședință.
Viorel Popovici, 42 de ani, are în picioare o pereche de bocanci negri, desfăcuți la șireturi, pantaloni de trening pe care scrie “sport”, o geacă din fâș vișinie cu inserții de gri, iar pe cap poartă un fes din lână de culoare verde, singurul accesoriu care are în el ceva militar.
A lucrat în construcții mulți ani, în Belgia și Germania, iar acum nu mai face nimic.
“Îmi apăr țara”, spune și el. Povestește că are ceva economii și că abia așteaptă să se termine războiul. E convins că rușii vor fi învinși, pentru că “suntem mai bine organizați”, consideră el.
Alexandru Ciugaiu, 41 de ani, se ocupă cu împodobirea saloanelor de nunți și realizarea dulciurilor pentru evenimente speciale.
“Anul ăsta aveam multe comenzi, după ce am șomat în pandemie. Credeam că, în sfârșit, o să avem mult de lucru, dar a venit războiul. Cui îi mai arde de nunți, acum?”, s-a întrebat el cu o voce stinsă.
Fiecare sat din Ucraina a devenit o unitate militară
Deși nu se aud focuri de armă și bombardamente, războiul e prezent la Oprișeni. Viața oamenilor a fost dată peste cap, iar toți bărbații au un rol în sistemul ucrainean de apărare.
La ieșirea din țară, cel mai atent control e cel al documentelor persoanelor de sex masculin, astfel încât niciuna cu vârsta între 18 și 60 de ani să nu părăsească țară.
și crede că rușii vor fi învinși - Foto: Spotmedia.ro
La baricadă sunt, permanent, cel puțin șase oameni în trei ture de câte opt ore. Pe parcursul zilei se adună mai mulți. Mai beau un pahar de tărie, vorbesc despre război și sunt îngrijorați pentru viitor.
Nu le e frică de moarte și spun de câte ori au ocazia că nu se așteptau ca rușii să-i atace. Sunt hotărâți să se apere până la capăt.
Scena amintește de decembrie 1989, când Bucureștiul, dar și alte orașe din țară, erau împânzite de baricade și voluntari care controlau mașinile și civilii, încercând să-i prindă pe teroriști.
Diferența e că aceste filtre din Ucraina sunt organizate de autoritățile locale, fiind coordonate de poliție și forțele militare.
“Ne-au spus că o să fie multe acțiuni de diversiune”, povestește Viorel Popovici.
Forțele Armate din Ucraina sunt aprovizionate cu arme, muniție și provizii de statele NATO pe culoarele de transport din vestul țării, singura zonă pe care Rusia nu a reușit să deschidă fronturi de luptă.
Din punct de vedere strategic, vestul Ucrainei reprezintă teritoriul care-i poate asigura victoria și supraviețuirea. Din această cauză, zona e păzită, controlată și verificată continuu de forțele de poliție și de armată, pentru ca rușii să nu se poată infiltra în spatele frontului.