Marea Britanie se obligă să apere Suedia și Finlanda dacă sunt atacate, cu sau fără NATO

Marea Britanie se obligă să apere Suedia și Finlanda dacă sunt atacate, cu sau fără NATO

Premierul britanic Boris Johnson şi omologul său suedez, Magdalena Andersson, au anunţat miercuri un acord în domeniul apărării şi de protecţie reciprocă în caz de agresiune, înaintea deciziei Suediei privind aderarea la NATO.

Boris Johnson urmează să semneze un acord similar cu Finlanda, în timpul unei vizite la Helsinki, la sfârşitul zilei de miercuri, conform cabinetului său.

Acordurile presupun o cooperare mai strânsă între serviciile de informații, exerciții militare comune iar, în cazul în care cele două țări ar fi atacate, Marea Britanie e obligată să asigure asistență militară.

ADVERTISING

„Dacă Suedia este atacată şi apelează la noi pentru a ne cere sprijin, i-l vom oferi”, a afirmat şeful guvernului britanic, într-o conferinţă de presă comună cu şefa guvernului suedez la Stockholm.

„Dacă una dintre cele două ţări ar suferi un dezastru sau un atac, Marea Britanie şi Suedia şi-ar oferi asistenţă în multe feluri (...), incluzând mijloace militare”, a precizat Magdalena Andersson.

Ziua 77 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

Îngrijorate de reacţia Rusiei la cererile lor probabile de aderare la NATO aşteptate în zilele următoare, cele două ţări nordice încearcă să obţină garanţii de securitate bilaterale, pe perioada dintre candidatura lor şi intrarea oficială în Alianţa Nord-Atlantică, ceea ce ar putea dura mai multe luni.

Au avut loc discuţii în primul rând cu marile puteri ale NATO - SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania -, potrivit liderilor celor două ţări.

„Declaraţia politică de solidaritate” semnată miercuri cu Londra este primul acord oficial anunţat public.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇