Maia Sandu, prima oară față în față cu Joe Biden

Maia Sandu, prima oară față în față cu Joe Biden
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele SUA Joe Biden a avut o întâlnire față în față, în Polonia, cu Maia Sandu, după discursul istoric susținut în fața Palatului Prezidențial de la Varșovia.

„Preşedintele Joseph R. Biden s-a întâlnit astăzi, la Varşovia, cu preşedintele moldovean, Maia Sandu. Preşedintele Biden a reafirmat susţinerea puternică a Statelor Unite pentru suveranitatea Republicii Moldova şi pentru integritatea teritorială a ţării”, anunţă Preşedinţia de la Washington, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu.

ADVERTISING

Întâlnirea a avut loc la scurt timp după ce Biden s-a declarat mândru, în discursul susținut la Varșovia, că stă alături de Maia Sandu și a cerut publicului să o aplaude. Cu puțin înainte, Vladimir Putin anulase un decret din 2012 care, printre altele, reglementa politica Rusiei față de conflictul transnistrean „pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”.

Preşedintele Biden „a evidenţiat asistenţa oferită de Statele Unite pentru a ajuta Republica Moldova să îşi consolideze rezilienţa politică şi economică, inclusiv agenda reformelor democratice şi securitatea energetică, precum şi pentru abordarea efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei", a mai precizat Casa Albă.

ADVERTISING

Și Maia Sandu a scris pe Twitter că „a fost un privilegiu să-l întâlnesc și să ascult discursul istoric al președintelui Biden la Varșovia. Moldova prețuiește libertatea și suntem angajați să rămânem parte a lumii libere. Îi mulțumesc din inimă președintelui Biden pentru că e solidar cu noi și pentru sprijinul acordat Moldovei”.

Aceasta a fost prima întâlnire dintre cei doi lideri de stat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇