Mai mulţi migranţi s-au luat la bătaie la granița cu România. Grănicerii i-au dus la spital

Mai mulţi migranţi s-au luat la bătaie la granița cu România. Grănicerii i-au dus la spital
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un conflict între migranți a avut loc azi-noapte la granița României cu Serbia, în urma căruia patru bărbați au fost răniți. Trei dintre ei sunt în stare stabilă, dar unul a necesitat transportul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.

Bărbații făceau parte dintr-un grup de opt cetățeni din Siria, cu vârste între 21 și 32 de ani, care au trecut ilegal frontiera și care au fost observați în jurul orei 2.00 de polițiștii care supravegheau zona, aproape de Beba Veche.

Sursa: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră au constatat că patru dintre ei aveau plăgi la nivelul feței, gâtului, mâinilor și traumatisme la nivelul capului și le-au oferit, imediat, primul ajutor.

ADVERTISING

Bărbații au declarat că, pe teritoriul Serbiei, în apropierea graniţei cu România, au avut un conflict cu un grup de cetățeni afgani și pakistanezi.

”A fost solicitat sprijinul unor echipaje SAJ prin apel la 112, ulterior cele patru persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, au fost anunțate autoritățile de frontieră sârbe pentru a interveni pe teritoriul statului vecin şi a efectua verificări”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇