Mai mulți elevi care participau la Olimpiada de Istorie au ajuns la spital, după ce au mâncat în Codlea. S-ar fi încercat mușamalizarea situației

Mai mulți elevi care participau la Olimpiada de Istorie au ajuns la spital, după ce au mâncat în Codlea. S-ar fi încercat mușamalizarea situației
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea.

Potrivit Edupedu.ro, o parte dintre organizatori şi profesori ar fi încercat să muşamalizeze situaţia.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov a deschis o anchetă în acest caz, însă nu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, pe motiv că nu a primit vreo plângere oficială.

Mai mulţi elevi care participau la Olimpiada Naţională de Istorie au luat prânzul, luni, la un restaurant din Codlea, unde au mers cu profesorii, iar la întoarcerea la hotelurile unde erau cazaţi, în Poiana Braşov, unii au acuzat stări de greaţă şi chiar au vomitat.

ADVERTISING

Astfel, cel puţin şapte elevi, cu vârste între 14-18 ani, din judeţele Călăraşi, Alba, Constanţa au fost duşi cu ambulanţe la Spitalul Judeţean. Alţi elevi s-au simţit rău mai târziu.

Purtătorul de cuvânt al DSP Braşov, Diana Pop Goşmanu, a declarat că a fost declanşată o anchetă, fiind prelevate probe de la restaurant, însă rezultatele nu sunt gata.

Potrivit surselor Edupedu.ro, o parte dintre organizatori şi profesori ar fi încercat să muşamalizeze situaţia, iar elevilor din competiţie nu li s-ar fi spus nimic despre ce se întâmplă, ceea ce ar fi dus la o stare de panică.

ADVERTISING

Acelaşi surse au afirmat că una dintre ipoteze este cea a unei infecţii virale.

Organizatorul Olimpiadei Naţionale de Istorie a fost Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov. Şeful ISJ Braşov, Florin Tripşa, a declarat că nu are ce să reproşeze din punct de vedere organizatoric şi că nu a primit nicio plângere oficială.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇