MAE le cere românilor să plece în străinătate doar dacă deplasările sunt esențiale

MAE le cere românilor să plece în străinătate doar dacă deplasările sunt esențiale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă românilor să efectueze numai călătoriile în străinătate care sunt considerate esențiale.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să analizeze oportunitatea oricărei deplasări în străinătate în contextul actual și să efectueze numai călătoriile care sunt considerate esențiale”, arată MAE, într-un comunicat remis presei miercuri.

ADVERTISING

Recomandarea este făcută ținând cont de contextul evoluției pandemiei de COVID-19 la nivel global, precum și al măsurilor adoptate de autoritățile române pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-Cov-2.

Ministerul reamintește că, printre măsurile adoptate de autoritățile române, se regăsește și cea a constituirii și actualizării periodice a listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune măsura autoizolării pentru toate persoanele care sosesc în România.

ADVERTISING

„Având în vedere faptul că lista menționată este actualizată săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică din România, MAE subliniază că există posibilitatea ca anumite state/zone să fie incluse de către autoritățile române pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că zborurile către/dinspre statele/zonele respective pot fi anulate”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, MAE le recomandă românilor aflați în străinătate să mențină legătura cu companiile aeriene și cu operatorii de turism, în funcție de situațiile particulare în care se regăsesc, în vederea identificării unor alternative de revenire în România, dacă situația o va impune.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇