Doi voluntari străini cu experiență militară, un britanic și un american, au fost uciși de forțele ruse în Ucraina.
Britanicul care a murit este un fost soldat, Scott Sibley, anunță MAE de la Londra. Un alt cetățean britanic este dat dispărut în Ucraina, iar autoritățile le acordă sprijin celor două familii.
Cei doi britanici luptau ca voluntari în Ucraina. Scott Sibley a mai participat și în alte teatre de război, relatează The Guardian.
Fostii colegi au transmis condoleanțe pe paginile de Facebook ale militarilor veterani și l-au descris ca pe un om "cu un spirit de commando până la capăt".
"Putem confirma că un cetățean britanic a fost ucis în Ucraina și acordăm sprijin familiei sale", se arată într-un comunicat al Foreign Office. "Suntem la curent cu situația cetățeanului britanic care a dispărut în Ucraina și îi susținem familia. Căutăm de urgență alte informații", au mai transmis autoritățile.
Ministerul pentru Afaceri Externe al Marii Britanii nu a anunțat dacă există vreo legătură între cele două cazuri și unde s-a produs decesul. Potrivit Sky News, cei doi britanici luptau ca voluntari împotriva forțelor ruse care au invadat Ucraina, însă informația nu a fost confirmată.
Primul britanic care a murit luptând în Ucraina
Sibley este primul cetățean britanic despre care se cunoaște că a fost ucis în luptă în Ucraina. Pe pagina lui de Facebook este postată o fotografie făcută cu mai mulți ani în urmă, în baza aeriană de la Bagram, Afganistan.
Mai multe mesaje în care Sibley este omagiat au fost postate pe pagina de pe platforma GoFundMe, creată pentru a strânge fonduri destinate familiei sale de către membrii grupului de videogaming din care Sibley făcea parte.
"Știu că doar câțiva dintre noi l-au cunoscut pe Sibs în afara comunității noastre și unii au stabilit să-l întâlnească sau n-au putut din cauza distanței mari, însă fiecare dintre noi a avut plăcerea de a-l cunoaște pe Sibs și să-i simtă râsul contagios și capacitatea de a ne înveseli!", scrie administratorul paginii, Kate Barker.
Mai mulți cetățeni britanici s-au înrolat ca voluntari alături de armata ucraineană. Unii se aflau în Ucraina înaintea începerii războiului, alții au ajuns acolo după invazia Rusiei.
Alți doi voluntari britanici au fost capturați de forțele ruse în timpul asedierii orașului Mariupol din sudul Ucrainei. Aiden Aslin și camaradul său, Shaun Pinner, s-au predat după ce unitatea lor a rămas fără muniție în interiorul combinatului Azovstal din Mariupol.
În februarie, guvernul britanic s-a distanțat de sugestia ministrului de Externe Liz Truss, care a declarat că britanicii ar trebui să se alăture Ucrainei în războiul cu Rusia, precizând că această recomandare contravine sfaturilor de călătorie oferite, iar oamenii ar trebui mai degrabă să facă donații.
Fără a o critica direct pe Truss, purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a subliniat că Biroul pentru Afaceri Externe nu recomandă călătoriile în Ucraina, iar autoritățile de la Londra ar considera ilegală plecarea cetățenilor britanici în Ucraina pentru a lupta acolo.
Fost pușcaș marin, eliminat de ruși
Și un american a murit în războiul din Ucraina.
Willy Joseph Cancel, în vârstă de 22 de ani, lupta alături de forțele ucrainene, iar familia lui a confirmat pentru CNN decesul.
Cancel lucra pentru o companie privată care primea contracte militare și a fost trimis în Ucraina, fiind plătit în timp ce lupta contra rușilor.
Fost pușcaș marin, tânărul s-a angajat în compania privată de securitate înainte de începerea războiului. După ce Rusia a invadat Ucraina, firma a căutat profesioniști dispuși să plece să lupte pe front, iar Cancel a acceptat.
"A vrut să plece pentru că credea în lupta Ucrainei și a vrut să facă parte din asta, poate și pentru că soldații americani nu ar fi fost implicați", a spus pentru CNN mama tânărului, Rebecca Cabrera.
Aceasta a precizat că fiul ei a preluat cu toată convingerea contractul pentru care s-a dus în Ucraina. "Credea cu toată inima că este lucrul corect. Era genul de om care întotdeauna făcea un pas în față când toți ceilalți dădeau înapoi (…)", a spus ea.
Ea a povestit că fiul său a plecat în Polonia pe 12 martie, iar a doua zi a trecut în Ucraina. Unitatea din care acesta făcea parte era compusă numai din străini.
Persoanele care au anunțat-o de moartea fiului său i-au spus că trupul acestuia nu a fost găsit din cauza luptelor intense.
Un oficial al Departamentului de Stat a declarat că instituția monitorizează cu atenție situația și a făcut apel la cetățenii americani să nu călătorească în Ucraina din cauza conflictului armat.
Cancel era căsătorit și avea un copil de șapte luni. El era din Orange County, New York, dar locuia în statul Tennessee.
Legiunea Internațională, creată de Ministerul ucrainean al Apărării, reunește voluntari străini cu experiență militară care vor să lupte împotriva Rusiei. Peste 20.000 de voluntari și veterani din 52 de state și-au exprimat dorința de a lupta pentru Ucraina începând din 7 martie, potrivit generalului ucrainean de brigadă Kirilo Budanov, cel care conduce această unitate.