O judecătoare federală din SUA a anulat acordul încheiat între Donald Trump și Fiscul american (IRS), prin care președintele și familia sa ar fi beneficiat de imunitate fiscală retroactivă.
În motivarea deciziei, magistratul afirmă că procesul a fost folosit pentru a legitima un acord încheiat între două părți care, în realitate, „nu au fost niciodată adversare”, relatează AFP.
Donald Trump și fiii săi, Eric și Donald Trump Jr., au dat în judecată IRS în luna ianuarie, cerând despăgubiri de 10 miliarde de dolari. Ei au acuzat instituția că nu a împiedicat scurgerea în presă a declarațiilor fiscale ale lui Trump din perioada primului său mandat la Casa Albă.
În luna mai, familia Trump a renunțat la proces. În schimb, Departamentul Justiției a acceptat înființarea unui fond de aproape 1,8 miliarde de dolari destinat susținătorilor lui Trump despre care acesta susținea că au fost persecutați în justiţie, în timpul administrației Joe Biden.
Fondul a fost însă blocat de justiție la scurt timp, iar administrația republicană a anunțat ulterior că renunță la el.
Ce prevedea acordul
Potrivit instanței, acordul conținea și o clauză prin care Donald Trump, membrii familiei sale și companiile acestora primeau imunitate fiscală retroactivă. Mai exact, IRS nu ar mai fi putut contesta declarațiile fiscale depuse în trecut.
Inițial, judecătoarea Kathleen Williams, din Florida, închisese dosarul după retragerea plângerii.
Ulterior, însă, 35 de foști judecători federali au sesizat instanța, susținând că magistratul a fost indus în eroare, deoarece reclamanții nu i-au dezvăluit existența acordului negociat cu Departamentul Justiției imediat după retragerea acțiunii.
Judecător: Procesul a avut un scop necorespunzător
În decizia pronunțată luni, Kathleen Williams a anulat acordul și a apreciat că procesul a fost intentat „într-un scop necorespunzător”, deoarece Donald Trump, în calitate de președinte al Statelor Unite, conducea instituțiile aflate de cealaltă parte a litigiului.
Magistratul afirmă că cele două părți „au lucrat în tandem și nu au fost în realitate niciodată adversare”.
Ea consideră că procesul a fost folosit pentru a conferi o aparență de legitimitate unui acord care urmărea să ofere imunitate fiscală președintelui și apropiaților săi și să permită accesul la miliarde de dolari din bani publici pentru despăgubiri „care nu sunt definite de lege”.
Judecătoarea a decis, de asemenea, să îl convoace pe avocatul familiei Trump, Alejandro Brito, la Baroul din Florida, în vederea analizării unor posibile sancțiuni disciplinare.
