Premierul Ilie Bolojan a avut luni seară prima reacție după anunțul PSD și AUR privind demersul comun de a depune o moțiune de cenzură.
Premierul a explicat, la Digi24, ce urmează după ce social-democraţii au votat unanim azi în şedinţa de conducere să semneze şi să voteze alături de AUR o moţiune de cenzură.
Bolojan a criticat dur alianța PSD-AUR. El a spus că PSD „a dinamitat guvernarea” prin încălcarea înțelegerilor asumate și l-a acuzat pe Sorin Grindeanu că a mințit tot timpul cât social-democrații s-au aflat în coaliție, nu doar despre problemele de guvernare, ci și despre proiecte politice cu AUR.
Întrebat ce va face în contextul moțiunii anunțate de PSD și AUR, Bolojan a răspuns că nu a depus armele. Orice acțiune de dărâmare a unui guvern trebuie însoțită de un plan concret: cine este viitorul premier, pe ce partide se bazează și ce propuneri are, a adăugat el. Dar până acum nu a constatat că se discută astfel de lucruri.
Despre posibilitatea formării unui guvern minoritar, Bolojan nu a exclus discuții cu parlamentarii interesați, dar a precizat imediat că nu a cumpărat niciodată susținere.
Iar despre relația cu Nicușor Dan premierul a spus că aceasta a fost una bună. Intenția președintelui de a media este corectă, dar logica și bunul simț au rezultate doar în anumite condiții, a subliniat el.
Totodată, Ilie Bolojan a negat că Nicușor Dan i-ar fi cerut să-și dea demisia. Și nici nu intenționează s-o facă.
Spotmedia vă prezintă cele mai importante declarații ale premierului Ilie Bolojan:
Atacuri la adresa PSD și AUR:
- Voi face ce am făcut și până acum, asigur gestiunea Guvernului cât timp acest Guvern are un sprijin parlamentar. Problema pe care o avem este că atunci când acționezi pentru a dărâma un guvern, oamenii raționali trebuie să se gândească ce punem în loc, care este următorul pas.
- N-am constatat până acum că se discută astfel de lucruri. Această acțiune, sigur, PSD, care a dinamitat guvernarea, își mărește șansele de a trece moțiunea, dar pregătește practic o nouă alianță. Asistăm de facto la o nouă coaliție care se formează.
- Nu se pune problema unui vot împotriva moțiunii, ci pur și simplu se pune problema ca cei care au generat această criză să găsească voturile necesare pentru a trece moțiunea. Dacă vor fi parlamentari care vor dori să discute despre o posibilă susținere, nu văd nicio problemă să se discute cu ei. Nu am cumpărat niciodată oameni la bucată.
- Dacă doar critici și n-ai soluții, lucrurile nu sunt bune. Grindeanu a mințit în toată această perioadă nu doar despre problemele guvernării, ci și despre proiecte politice cu AUR. La Bruxelles demoniza acest partid, iar acum vedem o acțiune de colaborare politică. Dacă aceasta este atitudinea, se pune problema ce vor să facă mai departe.
- Singura concluzie este că vom avea, foarte probabil, o majoritate de tip PSD-AUR sau o formulă de genul acesta, pe față sau pe dos, și atunci trebuie să-și asume responsabilitatea.
- Momentan (PSD și AUR) sunt la capitolul demolări.
- Nu știu dacă parlamentarii sunt nemulțumiți, dar cu siguranță mulți dintre cei care au votat pentru această acțiune a PSD nu sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă. Înseamnă instabilitate și costuri enorme.
- Ai două posibilități: prin a nu gândi ce faci, te întorci de unde ai plecat, ceea ce ar fi un mare cost pentru țară. A doua variantă e să continui lucrurile în mod serios, să ai rezultate. Dar pentru asta trebuie să ai soluții.
- A crea așteptări care nu pot fi onorate, în condițiile în care n-ai venit cu nicio soluție. Cei din PSD ar trebui întrebați care au fost soluțiile lor pentru a avea energie mai ieftină, care sunt soluțiile lor în domeniul economic, în domeniul combaterii evaziuni, pe care le-ați propus suplimentar și Bolojan vi le-a refuzat. N-au venit cu aceste soluții.
- Indiferent cine va veni premier, nu există soluții să generezi de pe o zi pe alta schimbări. Altfel, le-aș fi făcut. Noi trebuie să punem în practică legislații care aparent nu sună bine.
- Nu vreau să fac comparații. Cei care cunosc ce s-a întâmplat în Grecia știu că era un partid, Syriza, cu niște soluții magice după criza gravă din Grecia, și acest partid a venit în guvernare, votat de oameni cu mare speranță. E ușor să postezi, dar e mult mai greu să faci… Toți cei care nu mai pot să profite de acumulările negative ți se opun. În Grecia a trebuit să ajungă Syriza în guvernare ca după aceea, arătându-și limitele, să poată veni la guvernare Mitsotakis și să facă ce trebuie.
Despre relația complicată cu PSD în coaliție:
- Încercarea de a face reguli, de a nu mai folosi bugetul de stat ca o pușculiță pentru administrații neperformante, de a face ordine în companiile publice în mod clar a deranjat.
- Peste tot unde sunt merele stricate, în instituțiile publice, unde au fost probleme, erau implicații transpolitice, dar era o constantă – unde era o astfel de problemă, era cineva susținut de PSD. În toate problemele.
- Indiferent cine va veni premier, dacă nu ții lumina aprinsă, dacă nu faci ordine, dacă nu elimini posibilitățile de bătaie de joc a banului public, indiferent câți bani vei colecta sau economisi, o bună parte se vor duce în găuri negre și nu vom rezolva problemele.
- Timp de opt luni am răbdat, practic, m-am făcut că nu aud ce se întâmplă în spațiul public. Vedeam întârzierile, tragerea de timp, dar am crezut că merită să fac acest lucru pentru țara noastră – și nu îmi pare rău. În fiecare zi este o onoare să lucrezi pentru România.
- Când am văzut că lucrurile degenerează, era evident că e o construcție care a fost gândită în așa fel încât să dinamiteze această coaliție. Dacă ar fi fost vreo propunere blocată de premier, vreun proiect foarte bun, dacă ceilalți parteneri ar confirma că premierul nu i-a respectat pe parteneri, ar fi o discuție, dar aceste lucruri nu există.
Despre moțiunea PSD-AUR
- Dacă este să facem o analiză, având în vedere alianța celor două partide, gândiți-vă că au peste 40% în Parlament, deci se apropie de acel necesar de voturi pentru a putea să cadă Guvernul printr-o moțiune.
- Dacă s-au strâns semnăturile, înseamnă că se începe procedura. Se face calendarul și vom vedea când se citește moțiunea și când se votează.
- Până se va forma un alt Guvern, voi asigura funcționarea Guvernului. Voi ieși cu fruntea sus.
- Pe mai departe, voi rămâne, pentru că am un mandat în spate, am un vot în Senat, am un sprijin din partea cetățenilor din Bihor, sunt președintele PNL, să luptăm pentru România modernă, pentru o Românie fără sinecuri, fără oameni în funcții publice care își bat joc de cetățeni.
Despre alegeri anticipate:
- În condițiile în care dărâmi un guvern, aici este pur și simplu o decizie instituțională, e o coaliție, înseamnă că trebuie să aibă o soluție și trebuie să-și asigure responsabilitatea.
- Dacă moțiunea va trece, președintele anunță consultări, dar PNL nu mai poate face coaliție cu PSD, pentru lipsa de credibilitate, pentru lipsa de responsabilitate și pentru faptul că nu se renunță la bolile politicii românești.
- Noi încă nu am avut alegeri parlamentare anticipate, dar e posibil să ajungem soluții în situația în care se organizează alegeri parlamentare anticipate.
Care sunt costurile dacă Guvernul cade
- Apare o perioadă de provizorat, în care guvernul rămâne pe mai departe până se formează un nou guvern, perioadă în care nu are competențe totale, are limitări. Această situație, mai ales acum când avem presiuni, este un incovenient. Cu cât se lungește mai mult, nu face decât să afecteze România.
- Problemele noastre principale în perioada următoare țin de accesarea fondurilor europene, țin de menținerea echilibrelor bugetare. Orice fel de perturbație înseamnă scăderea încrederii în România.
- Când vine un guvern care nu generează încredere, costurile se ridică pe termen lung. Fiecare cetățean, direct sau indirect, va plăti niște bani în plus pentru aceste costuri. Probleme de creșteri de costuri, de instabilitate financiară, o nouă dezamăgire pentru oameni.
Cum a fost colaborarea cu Nicușor Dan:
- I-am prezentat aceste situații. Și dânsul urmărește ceea ce se întâmplă. Am considerat că asta ține de coaliție și că aceste probleme trebuie rezolvate între oameni responsabili.
- Am avut o colaborare bună în toată această perioadă. Consider că pentru a putea face ceea ce trebuie pentru țară, în reprezentarea ei externă, în plan intern, trebuie să existe o colaborare președinte-premier.
- Mi-e greu să spun dacă ar fi putut să facă altceva. Atunci când acționezi ai două posibilități: să ai de-a face cu oameni de bună-credință, care sunt în guvernare pentru a face ceva, pentru a îndrepta lucruri, sau să ai de-a face cu altfel de interese, care n-au o logică a bunei guvernări, nici a interesului public.
- Am avut o colaborare bună. Deciziile lui și le alege el. Când am acceptat funcția știam că nu este o situație ușoară. Am încercat să duc cu demnitate acest mandat. Asta fac.
- Intenția de a media este corectă, dar logica și bunul simț au rezultate în anumite condiții. În altele, nu au.
