Laborator de ecstasy, descoperit într-o bază nucleară NATO

Laborator de ecstasy, descoperit într-o bază nucleară NATO

O unitate clandestină de producţie de tablete ecstasy a fost descoperită într-o bază militară belgiană în care se află o parte a arsenalului nuclear aflat la dispoziţia NATO.

Două persoane care nu sunt angajate ale Apărării au fost arestate la faţa locului, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Parchetului provinciei belgiene Limbourg.

Suspecții au fost eliberați după ce au fost interogați de către anchetatori, potrivit instituției. Procurorii belgieni nu au precizat dacă au pus pe cineva sub acuzare.

ADVERTISING

"Laboratorul a fost desfiinţat de către servicii speciale din cadrul poliţiei federale, în colaborare cu Institutul Naţional (belgian) de Criminologie (NICC) şi Protecţia Civilă", a anunțat Parchetul.

Se pare că o "casă vecină" este implicată în înfiinţarea laboratorului clandestin, precizează procurorii belgieni.

În unitatea militară de la Kleine-Brogel, din comuna Peer, arareori evocată de către Guvernul sau armata belgiană, se află armament nuclear american, în cadrul dispozitivului de apărare al NATO, la fel ca în alte baze din Europa.

ADVERTISING

Un ministru belgian a recunoscut la sfârşitul anilor '80 prezenţa armamentului nuclear în baza Kleine-Brogel, unde activează un contingent din cadrul armatei americane, însă niciodată nu s-au dat informaţii despre numărul focoaselor nucleare.

În 2019, deputatul belgian ecologist Samuel Cogolati estima că "zece până la 20" de ogive nucleare se află în această bază, sub control american.

În zona bazei au loc cu regularitate manifestaţii pacifiste şi ecologiste, care denunţă lipsa de transparenţă.

Provincia Limbourg, care se învecinează cu Olanda şi se află la jumătatea distanţei dintre portul belgian Antwerpen şi Ruhrul german, este o zonă în principal rurală şi atrage mulţi traficanţi, care îţi instalează aici depozite sau laboratoare clandestine de droguri.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇